USL s-a rupt. PNL cere demisia lui Victor Ponta
Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-au spus adio după trei ani de alianţă. USL s-a "spart", iar PNL cere demisia prim-ministrului.
Marţi seară, Delegaţia Permanentă a PNL a votat cu o majoritate covârşitoare o listă cu patru puncte:
1. Denunţarea protocolului USL. 2.Depunerea mandatului de către premier. 3.Retragerea miniştrilor PNL din Guvern. 4. Libertatea de a face alte alianţe în teritoriu.
Înaintea şedinţei, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern.
În replică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge "pe formula stabilită", iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.
Anul acesta, în toamnă, sunt programate alegeri prezidenţiale, iar Crin Antonescu este considerat unul dintre candidaţii cu şanse mari la Cotroceni.
Crin Antonescu: «Am decis să nu minţim oamenii. USL nu mai avea sens»
Tăriceanu: Am votat împotriva ruperii USL; e o decizie pripită, mă gândesc la ce am de făcut
Liderul socialiştilor europeni: «Ieşirea PNL de la guvernare nu e un gest foarte responsabil»