4,5200 lei pentru un euro, din pricina crizei politice

26 februarie 2014 11:47   Național
Ultima actualizare:

Leul s-a depreciat în perioada cât a durat scandalul politic, iar azi, când Guvernul a picat, euro a ajuns la 4,5200 lei. Cel mai mult vor fi afectaţi cei care au de plătit în valută rate bancare sau chirii.

Cursul de schimb a urcat la 4,5200 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare, iar dealerii cred că deprecierea leului ar putea fi influenţată de ruperea USL, deşi jucătorii locali anticipau ieşirea PNL din coaliţia de guvernare, informează Mediafax.

La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,5190 lei, cu 0,45 - 0,7 bani (0,1% - 0,16%) peste cotaţiile de la finalul sesiunii precedente, de 4,5120 - 4,5145 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a urcat la 4,52 lei/euro, unde au fost realizate majoritatea tranzacţiilor.

La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,5180 - 4,5200 lei, cu 0,55 - 0,6 bani (0,12% - 0,13%) peste închiderea de marţi.

Dealerii cred că deprecierea leului este determinată de un cumul de factori printre care ruperea coaliţiei de guvernare, decisă marţi seară prin ieşirea PNL din USL, dar şi de reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă, de decizia Executivului de a plăti din buget o parte datorii la unele companii de stat, dar şi de situaţia incertă în care se află Ucraina.

Unii dealeri consideră că BNR nu intervine indirect în piaţă, întrucât cursul nu a crescut semnificativ, însă nu exclude posibilitatea unei intervenţii dacă rata de schimb se va apropia de 4,55 lei/euro.

Alţii spun că ruperea alianţei de guvernare ar putea împinge pentru scurt timp cursul de schimb 4,55 lei/euro, aproape de nivelul maxim din acest an.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, rata de schimb avansând cu 0,85 bani (0,26%), de la 3,2773 lei/dolar la 3,2858 lei/dolar.

Totodată, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut cu 0,73 bani (0,2%), de la 3,6968 unităţi la 3,7041 unităţi. Rata de schimb leu/franc elveţian a scăzut cu 1,06 bani (0,28%) în precedentele două şedinţe, după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, de 3,7074 unităţi.

Mai multe