Poliţiştii, figuri cu motoarele din dotare

28 februarie 2014 14:16   Național
Ultima actualizare:

Agenţii de la Poliţia Rutieră, din Capitală, au început antrenamentul cu motocicletele din dotare. În scurt timp, îi veţi vedea şi în trafic.

Antrenamentele s-au desfăşurat, azi dimineaţă, pe aleile din spatele Complexului Comercial Băneasa unde poliţiştii rutieri pe două roţi au oferit un spectacol inedit, exersând mersul în coloană, cu diferite viteze şi ocolirea jaloanelor, cu scopul de a-şi testa îndemânarea de care vor avea nevoie în trafic pentru a „alerga" după şoferii indisciplinaţi, anunţă Brigada Rutieră.

"Conducerea în siguranţă a motocicletelor printr-o bună manevrare a acestora presupune o condiţie fizică corespunzătoare a celor care le conduc şi îmbunătăţirea îndemânării după o lungă perioadă de pauză determinată de sezonul rece. Mobilitatea crescută a motocicletelor determină o eficienţă mai mare a intervenţiei în trafic pentru combaterea abaterilor de la normele rutiere generatoare de accidente de circulaţie. Intervenţia este necesară şi pentru faptul că numărul motocicletelor şi motoscuterelor este în continuă creştere pe străzile Capitalei", a precizat Andrei Codău, purtător de cuvânt la Brigadă.

Mai multe