Au anulat voturi la referendum şi acum vor face puşcărie

4 martie 2014 11:07   Național
Ultima actualizare:

Preşedinții a două secţii de votare la referendumul din 2012 pentru demiterea şefului statului au fost condamnați la închisoare cu executare. Alţi doi membri ai unei secţii de votare au primit condamnări cu suspendare.

Potrivit sentinței Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, Liviu Cătălin Bondoc, preşedinte al Secției de votare nr. 63 din acest oraş, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar Dumitru Mirea, președinte al Secţiei 170 din localitatea mehedinţeană Gârla Mare a fost condamnat la doi ani şi şapte luni de închisoare cu executare.

Instanța a stabilit, de asemenea, condamnări cu suspendare de un an şi jumătate, respectiv un an pentru Gheorghiţa Burcu și Manuela Micu, membri ai Secției de votare nr. 70 din Orşova.

Decizia magistraţilor Judecătoriei Drobeta Turnu Severin nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Craiova.

Cei patru inculpați au fost cercetați penal pentru infracţiuni la Legea electorală, în dosarul referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din vara anului 2012.

Ei au anulat aproximativ 400 de voturi, cumulat.

Mai multe