Prima reacţie a soţiei lui Cristi Borcea, după condamnare

4 martie 2014 14:11   Național
Ultima actualizare:

Alina Borcea, actuala soţie a lui Cristi Borcea, a fost foarte afectată de decizia Curţii de Apel în urma căreia soţul ei a fost condamnat la 6 ani şi patru luni de puşcărie, cu executare.

Alina Borcea, fostă Vidican, a ieşit din curte de la ei de acasă, aproape imediat după ce a fost dată sentinţa. Era foarte nervoasă şi îmbrăcată mai puţin elegant decât de obicei. S-a urcat la volanul unui Porsche şi a demarat.

S-a îndreptat spre Constanţa, unde se află acum Cristi Borcea.

Patroni de echipe, impresari, manageri, dar şi un fost mare jucător de fotbal au fost condamnaţi astăzi la închisoare cu executare. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dat sentinţa în Dosarul „Transferurilor".

Primul verdict în Dosarul Transferurilor a venit puţin după ora 14.00: George Copos a primit 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Managerul Stelei, Mihai Stoica, a primit şi el 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, deşi iniţial se credea că faptele sale erau prescrise.

Următorul condamnat a fost Cristi Borcea. Fostul acţionar al lui Dinamo a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni cu executare.

La fel ca Borcea, impresarul Ioan Becali a primit din partea judecătorilor 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

De închisoare n-a scăpat nici fratele lui Giovani, Victor Becali, care va avea de executat 4 ani şi 8 luni de puşcărie.

Aflat în spital, unde este internat din cauza unor probeleme medicale, Jean Pădureanu a primit şi el 3 ani şi 4 luni cu executare.

Cu doar o zi înainte de alegerile pentru postul de preşedinte FRF, fostul internaţional Gică Popescu a primit o grea lovitură: 3 ani şi o lună cu executare. În aceste condiţii, Popescu nu va mai candida la şefia Federaţiei.

Gigi Neţoiu a fost ultimul condamnat în Dosarul Transferurilor, primind 3 ani şi 4 luni cu executare.

Mai multe