Orele remediale în școli încep din 8 martie. Părinții trebuie să depună cereri
Pandemia a pus la grea încercare sistemul de învățământ. Școala online nu e punctul nostru forte și zeci de mii de elevi au rămas în urmă cu materia din cauză că nu au avut tablete sau acces la internet. Tocmai de aceea, ministrul Educației a promis că se vor face ore remediale. Acestea vor începe din 8 martie și sunt destinate doar unei anumite categorii de copii. Părinții trebuie să depună cereri.
Potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial, în perioada 25 februarie – 2 martie 2021 unitățile de învățământ trebuie să informeze potențialii beneficiari și părinții acestora cu privire la programul național pilot de tip „școala după școală”. Tot în această perioadă, până la 3 martie, părinții trebuie să depună cereri scrise de înscriere a elevului în program. La 4 martie, școlile transmit inspectoratelor datele cu elevii eligibili; pe 5 martie inspectoratele stabilesc în ce unități de învățământ se vor organiza orele remediale; cursurile propriu-zise încep pe 8 martie.
Ce elevi pot participa la orele remediale
E posibil ca nu toți elevii unei clase să fie eligibili pentru a participa la cursurile remediale. Poate nici măcar elevii unei întregi școli. Conform edupedu.ro, pentru participare, elevul trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții:
- Nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune fiabilă la internet;
- Elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau are situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină;
- Elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare.
Concret, sunt eligibili pentru a participa la aceste ore suplimentare elevii până în clasa a VIII-a inclusiv, care nu au putut participa la școala online, care riscă să abandoneze școala sau să rămână corigenți, elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cei din mediul rural, cei cu dizabilități, cei din comunitățile dezavantajate economic.
Documente justificative necesare
Pentru a demonstra că se încadrează în criteriile de eligibilitate de mai sus, elevii și școlile trebuie să trimită inspectoratelor următoarele „documente justificative”:
- pentru elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului: listă prezentată de către unitatea de învățământ, pe baza solicitării scrise a părintelui/reprezentantului legal al elevului, care include o declarație pe propria răspundere în acest sens;
- pentru elevii care se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau au situația neîncheiată la cel puțin o disciplină: lista elevilor corigenți sau cu situația neîncheiată la sfârșitul semestrului precedent prezentată de către unitatea de învățământ;
- pentru elevii care din alte motive au nevoie de activitate remedială: rezultate școlare/rezultate la evaluarea inițială de la începutul semestrului prezentate de unitatea de învățământ.
În ce condiții se vor desfășura orele remediale
Nu toate școlile vor organiza ore remediale. Dacă într-o școală care nu organizează există elevi care au nevoie de aceste cursuri, ei se vor cupla și vor merge în unitățile de învățământ apropiate. Elevii vor fi organizați în grupe de câte 12 și nu pot avea mai mult de 5 absențe pe lună.