OTV mai are o lună de emisie

25 aprilie 2012 8:55   Național
Ultima actualizare:

Postul lui Dan Diaconescu mai poate emite până la 29 mai. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) i-a înjumătăţit licenţa a treia oară.

Decizia vine pentru încălcarea repetată a legislaţiei privind publicitatea politică în afara campaniei electorale. Membrii CNA au luat decizia sancţionării postului în urma raportului de monitorizare realizat pentru perioada 12 - 19 aprilie 2012.

Este a treia oară când autorităţile reduc licenţa postului condus de Dan Diaconescu. Înainte de prima sancţiune de tăiere a licenţei de emisie, OTV putea emite până în aprilie 2013. După prima pedeapsă, lui Dan Diaconescu îi mai rămăseseră doar şase luni. Rapoartele de monitorizare ale CNA pentru publicitate politică au continuat, aşadar postul OTV a mai fost sancţionat cu o tăiere de licenţă la începutul lunii aprilie, când s-a dat termenul de 4 iulie.

Pentru a emite după data de 29 mai, dacă autorizaţia nu va mai fi înjumătăţită, încă o dată, până atunci, Dan Diaconescu trebuie să solicite, din nou licenţa de la Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Mai multe