Pachețelul pentru școală. Idei sănătoase pentru copilul tău

9 septembrie 2019 13:13   Național
Ultima actualizare:

A început şcoala, aşa că în fiecare dimineață trebuie să-i pregătești copilului tău pachețelul. De cele mai multe ori, acesta înseamnă clasicul sendviş cu mezeluri, care nu oferă nutrienţii de care micuțul are nevoie. Dacă preferi să-i dai bani, el își va cumpăra merdenele, covrigi, gogoși. Adică, bombe calorice, care, în exces, înseamnă kilograme în plus şi boli. Uite ce idei sănătoase îți recomandăm!

În România, pachetul cu mâncare pentru şcoală înseamnă pentru mulţi copii un sendviş, adică două felii de pâine albă unse cu unt sau brânză topită, la care adaugi mezeluri, cașcaval. O variantă comodă pentru tine, dar deloc sănătoasă.

„Mezelurile, în primul rând conțin un adaos mai mare de zahăr și de sare. Brânza topită este la fel de dăunătoare, mai ales prin conținutul foarte mare caloric și un conținut destul de mare de grăsimi. Și grăsimi saturate, care știm cu toții că nu sunt foarte sănătoase și nu sunt de preferat”, spune Simona Carniciu, medic diabet, nutriție și boli metabolice.

Şi mai grav este atunci când îi dai copilului bani pentru pachet. De cele mai multe ori, el va alege să-şi cumpere covrigi, biscuiţi, chipsuri, croissante cu ciocolată. Astfel, nu mai există nici un control asupra alimentaţiei lui.

„În produsle de patiserie se introduc, pe lângă aditivi, zahăr, sare și diverse alte arome sau alte alimente care sunt hipercalorice sau care sunt cu un consum ridicat de grăsimi. Și prin această combinație, practic, acest tip de alimente devin nocive pentru organism consumate în exces și pe termen lung”, atrage atenția doctorul Carniciu. Pentru sănătatea copilului tău, acordă câteva minute pregătirii pachetului pentru școală.

Iată ce-i poți prepara sănătos!

  • bastonaşe din caşcaval, felii de brânză solidă şi care nu se sfărâmă prea uşor sau câteva felii de brânză emmentaler. Proteinele din brânză se pot combina cu crackeri din făină integrală, legume sau chiar fructe, iar cei mici vor fi încântaţi;
  • iaurtul este o altă gustare uşor de transportat şi de mâncat în pauza mare. Evită să-l cumperi pe cel cu fructe. Conține o mulți conservanţi, coloranţi şi zahăr într-o cantitate deloc neglijabilă. Ia-l pe cel simplu și pune-i într-o cutie mai multe fructe;
  • o caserolă cu alune de pădure, arahide, nuci, fistic şi migdale sunt o altă gustare sănătoasă. Sunt o sursă de proteine, dar şi de magneziu, vitamina E, B1 şi B6, acizi graşi Omega 3, calciu şi fier. Acest amestec îi veţi asigura copilului o masa consistentă, care-i va furniza organismului energie şi fibre;
  • fructele uscate sunt la fel de indicate;
  • un wrap cu felii de pui, roșii, castraveți și avocado este o altă idee de pachețel. Toate ingredientele sunt sănătoase, iar avocado este cel mai nutritiv aliment și preferat de nutriționiști. Este bogat în proteine, grăsimi sănătoase (mononesaturate), potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier și vitaminele A, C, E, K, B1, B2, B3, B6;
  • un ou fiert, felii de somon, o felie de pâine neagră, bastonașe de morcov;
  • sendviș cu dovlecei la grătar, branză de capră și mărar. Brânza se fărâmițează cu o furculiță și se amestecă cu mărarul tocat mărunt. Dacă brânza nu este prea cremoasă, e mai uscată, se pune și foarte puțin ulei de măsline, ca să devină aproape o cremă de brânză. Dovleceii se pun din belșug, nu doar o feliuță sau două. Ei sunt ingredientul principal;
  • o baghetă neagră umplută cu ton, avocado tăiat feliuțe sau pasat, salată verde, spanac sau orice frunze aveți. Va merge foarte bine cu roșii, castraveți, ardei.

Poți alterna toate aceste idei de pachețel, suficiente pentru întreaga săptămână.   

Mai multe