Pacienţi abia operaţi, evacuaţi cu perfuziile în braţ

3 iunie 2015 21:58   Național
Ultima actualizare:

Secvenţe de coşmar pentru pacienţi aflaţi sub perfuzii! Un conflict dintre două clanuri de romi, declanşat într-un salon din Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad, a creat panică în rândul bolnavilor, al medicilor şi al asistentelor. Nu mai puţin de 16 pacienţi au fost evacuaţi din secţie.

Secţia Chirurgie de la Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad, aflată la etajul doi, a fost terorizată marţi, la prânz, de un scandal provocat de mai mulţi bărbaţi de etnie romă. Scandalagiii au creat haos şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor. Cei 16 pacienţi pacienţi internaţi, toţi abia operaţi, au fost evacuaţi din saloane pentru aproximativ trei ore, interval de timp necesar pentru aerisirea şi igienizarea saloanelor, din cauza mirosului înţepător cauzat de folosirea unui spray lacrimogen. Scandalul a izbucnit în salonul numărul 21.

Cinci romi se aflau în vizită la Grigore Sandu, un pacient de 39 de ani care fusese operat luni de apendicită. În salon au intrat doi tineri, unul de 22 de ani, celălalt de 30 de ani, ambii din Bârlad. Cel de 22 de ani, înarmat cu un cuţit şi cu un spray lacrimogen, a început să se certe un bărbat de 41 de ani, rudă de-a pacientului. Cei doi se cunoşteau şi aveau o răfuială mai veche. Bărbatul de 41 de ani a fost lovit cu cuţitul în zona palmei stângi. “A fost ca la război aici. După ce a folosit spray-ul, nu se mai putea respira. Îl cunosc pe atacator, îi spunem Duţu. A fost cu noi în Franţa, era şoferul nostru. S-a încurcat cu o femeie măritată din familia noastră”, a povestit Grigore Sandu.

"A fost ca la război aici!"

Un alt pacient a povestit pentru “Adevărul” că unul dintre ţigani l-a prins de furtunul sondei montate în abdomen. Pacientul a ţinut de celălalt capăt, altfel tubul i-ar fi fost smuls. “Erau clanuri diferite, era haos. După intervenţia organelor de ordine s-a impus evacuarea pacienţilor din secţie. Important e că pacienţii au scăpat nevătămaţi”, a spus Gabriela Daniş, directorul medical al spitalului. 

Citeşte materialul integral pe adevarul.ro.

Mai multe