Pâinea neambalată, sursă de transmitere a COVID-19 sau nu?
Mai multe asociaţii afirmă că pâinea neambalată este o sursă majoră de transmitere a COVID-19, ele promovând un clip publicitar în acest sens. Clipul a stârnit însă multe controverse, scrie adevarul.ro.
“Studiul realizat de Universitatea Bucureşti arată că virusul COVID-19 poate fi regăsit pe produsele de panificaţie neambalate mai multe ore de la contaminare. Studii similare care au arătat capacitatea de supravieţuire a virusului pe suprafeţe au fost făcute de multe alte organizaţii internaţionale. Institutul Politehnic Bucureşti prin Facultatea de Automatică a estimat matematic şansa de contaminare prin pâinea neambalată şi a rezultat că aproximativ 500 de persoane pot să se contamineze zilnic cu acest virus prin atingerea pâinii neambalate. Studiile au fost remise spre ştiinţă către ANPC şi ANSVSA, dar aceste instituţii nu au luat nici o măsură de prevenţie”, a precizat Asociaţia Preţuieşte Calitatea.
Precizările organizaţiei survin după ce, recent, ANPC şi ANSVSA au comunicat în mod oficial că se dezic de spotul publicitar promovat de Asociaţia Preţuieşte Calitatea în care se menţionează faptul că virusul COVID-19 poate fi regăsit pe produsele de panificaţie neambalate mai multe ore de la contaminare.
Cele două instituţii au anunţat că vor sesiza Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la apariţia şi difuzarea acestui clip în spaţiul public.
În plus, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN consideră că în acelaşi material sunt conţinute “informaţii false, defăimătoare şi nefondate”.