Pâinea şi laptele se scumpesc

24 august 2012 17:25   Național
Ultima actualizare:

"Preţul laptelui va creşte cu 30% până în iarnă pentru că producătorii trebuie să-şi acopere costurile, iar furajele sunt extrem de scumpe. Există fermieri care vând direct laptele prin reţeaua de automate de lapte sau direct în piaţă şi pot modifica preţurile. Însă cei care dau laptele către procesare nu au cum să modifice preţurile decât într-o înţelegere cu procesatorii. Am înţeles că unele fabrici acceptă o majorare de preţ chiar cu 1 septembrie", a declarat, vineri, preşedintele Partidului Popular (PP) şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein-Ro, Costel Caraş pentru Agerpres.

Acesta consideră că şi pâinea se va scumpi din cauza exporturilor masive de grâu din această perioadă şi care vor diminua rezerva internă de grâu.

Mai multe