Până la 12 grade în acest weekend

5 februarie 2016 22:59   Național
Ultima actualizare:

Să nu vă mirați dacă veți vedea ghiocei și toporași înfloriți.

A fost viscol o noapte, în nordul și centrul țării, dar a trecut și urmează din nou zile ca de primăvară, informează ANM. Cerul devine senin sâmbătă (6 februarie), iar soarele ne va aduce temperaturi mai mari decât ar fi normal la această dată. Astăzi, termometrele vor arăta până la 10˚C în Oltenia și Muntenia, și până la 6 -7˚C în restul regiunilor.

La munte, duminică, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Carpaţii Orientali, unde izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab, cu unele intensificări pe creste. În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, maxima va fi de 6...7˚C, iar minima de -4...-2˚C.

Duminică va fi și mai cald: termometrele vor indica până la 12˚C în majoritatea regiunilor. Luni, temperaturile vor mai crește cu 1-2˚C, după care urmează o săptămână mai caldă decât mediile lunii februarie și fără precipitații.

Mai multe