Pandemiile istorice care au înfricoșat lumea. Ce temeri au avut oamenii amenințați de boli

30 aprilie 2020 11:53   Național
Ultima actualizare:

De mii de ani, omenirea se confruntă cu boli grave care făcut foarte multe victime. Fiecare epidemie și pandemie a venit însă la pachet cu haos, deznădejde și cu teorii ale conspirației, astfel că, pe lângă teama de moarte, mulți s-au temut că vor deveni cobaii medicilor.

De la orașele antice din Siria și până la epidemii din Regatul Unit al anilor 1830, avem o mulțime de exemple documentate de pandemii care au produs haos și deznădejde printre oameni. The Guardian aduce în atenție unele dintre cele mai grave epidemii de dinainte de secolul XX.

În cazul celor mai vechi pandemii sunt puține dovezi istorice, însă tot s-au mai transmis câteva documente despre bolile care au decimat comunități întregi. Unii au crezut că este vorba despre voința divină, alții că sunt farmece, iar alții că medicii vor să facă experimente pe ei.

Ciuma lui Iustinian - oamenii credeau că este mâna divinității

Ciuma lui Iustinian, care a afectat Imperiul Roman de Răsărit începând cu 541, a dispărut și reapărut periodic până la mijlocul secolului al VIII-lea. Se estimează că ea a ucis zeci de milioane de oameni, scrie digi 24 care citează The Guardian. Sunt puține dovezi istorice astfel că nu se știe cu exactitate bilanțul al acestei pandemii.

În perioada respectivă oamenii au crezut, în cea mai mare măsură, că ciuma a fost un act de retribuție divină. Profesorul J. N. Hays, autorul unei lucrări asupra impactului pandemiilor asupra istoriei omenirii, spune că, în Siria, oamenii au început să spargă obiecte de ceramică, crezând că acest lucru ar putea să îi salveze de ciumă. „Acesta ar putea fi un exemplu de șoc traumatic prin care a trecut populația din zonă”, spune Hayes.

Pandemia de ciumă bubonică- Moartea Neagră – pedeapsa divină și alinierea planetelor

Pandemia de ciumă bubonică, poate cea mai violentă pandemie din istoria umanității, s-a răspândit de-a lungul Europei, Orientului Mijlociu și nordului Africii la mijlocul secolului al XIV-lea și a ucis între o treime și jumătate din populația acestor regiuni.

A fost cauzată de aceeași bacterie letală care a cauzat și ciuma lui Iustinian, Yersinia Pestis și s-a răspândit rapid prin rutele comerciale care conectau Europa.

Perspectiva contemporanilor în ceea ce privește ciuma bubonică se baza pe ideea de păcat și Apocalipsă, pedeapsa divină și alinierea planetelor. Afectați puternic de ciumă au fost și preoții care de cele mai multe ori trebuiau să îi înmormânteze pe cei uciși de infecție, de la care, ulterior, luat ciuma, o boală extrem de contagioasă.

Ciuma bubonică i-a făcut pe oameni să se teamă de cei diferiți de ei, de străini și de comercianți. În Anglia, au avut loc numeroase atacuri asupra comercianților flamanzi, de exemplu. Trauma psihologică, scăderea dramatică a populației și conflictele specifice societății feudale i-au făcut pe oameni să trateze orice și pe oricine era străin cu o agresivitate crescută.

A doua pandemie de holeră- oamenii se temeau să nu fie disecați

Au existat șase pandemii de holeră în secolul al XIX-lea, mai scrie The Guardian. Originară din India, boala a ajuns pentru prima oară în Europa în 1831, facilitată de nodurile comerciale și militare dintre Europa și Asia.

În Regatul Unit, boala a fost descoperită pentru prima oară în Sunderland, de unde s-a răspândit în tot arhipelagul britanici și făcând aproximativ 32.000 de victime într-un singur an.

Holera rămâne o boală răspândită și foarte mortală și în prezent, în locuri cu acces insuficient la apă curată.

Mortalitatea din cauza holerei a fost mare, iar oamenii mureau la puțin timp după infectare. Spitale improvizate au fost construite rapid în marile orașe, însă a existat o puternică respingere a acestor eforturi din partea statului – revolte au apărut spontan iar medicii erau atacați. Oamenii deveneau suspicioși față de medicii pe care trebuiau să îi plătească pentru tratament și se temeau că aceștia vor doar să le ia corpurile după moarte pentru a îi diseca.

Dr. Katrina Navickas, istorică la Universitatea din Hertfordshire, spune că poveștile de groază răspândite în societate în ceea ce privește disecarea cadavrelor a alimentat acest climat al fricii. „Oamenii nu mai aveau încredere în doctori, nu mai aveau încredere în stat, iar acest sentiment era accentuat de poveștile de groază care apăreau în presă în ceea ce privește hoții de cadavre”, spune ea.

Gripa spaniolă (1918-1919)

Între 20 de milioane și 50 de milioane de oameni au murit în timpul gripei spaniole, cea mai devastatoare pandemie de gripă din secolul trecut. În timpul pandemiei de gripă spaniolă a fost impusă carantina, s-au ridicat spitale de urgență și s-au adus argumente în ceea ce privește utilizarea măștilor.

Pandemia HIV / SIDA- discriminarea pacienților

A început la începutul anilor '80 și a dus până acum la moartea a peste 32 de milioane de oameni. Pentru că mai mult timp nu s-au anunțat prea multe lucruri despre această boală, oamenii au început să aibă prejudecăți despre această boală, iar cei infectați au fost și sunt în continuare discriminați.

SARS

În anul 2003, omenirea a cunoscut isteria şi ameninţarea Sindromului Respirator Acut Sever (SARS). Izbucnit în provincia Guangdong din sudul Chinei, a fost iniţial ţinut secret de autorităţile chineze, însă turiştii veniţi aici în vacanţe au dus rapid boala în nu mai puţin de 37 de ţări. Bilanţ: peste 750 de morţi (printre care şi un român) şi circa 8.500 de îmbolnăviri.Gripa porcină

Extrem de contagioasă, boala declanşată de virusul H1N1 a afectat, conform datelor oficiale, circa 20 la sută din populaţia planetei. Declanşată în 2009, pandemia s-a întins pe durata a 16 luni, iar bilanţul e cutremurător: cel puţin un milion de persoane infectate, dintre care peste 18.500 au murit. În România, au fost confirmate peste 6.200 de cazuri şi au murit 92 de pacienţi.

Și în cazul pendemiei de Coronavirus au fost ”aruncate” câteva teorii cu privire la modul în care a apărut. Mulți cred că virusul a fost fabricat într-un laborator din China și împrăștiat în lume din motive ce țin de economie și politică. Mai mult, oamenii acuză autoritățile medicale că sunt total nepregătite pentru a face față acestei pandemii. 

Citește și: 

”Are un ADN supraomenesc!” O femeie de 101 ani, din SUA, s-a vindecat de Covid-19, după ce a învins gripa spaniolă și cancerul

Epidemiile care au decimat omenirea. Coronavirusul, din ce în ce mai răspândit

Mai multe