Panică în Bucureşti: «Am fugit din casă doar cu ce aveam pe noi»

13 decembrie 2015 20:35   Național
Ultima actualizare:

17 persoane evacuate, două blocuri în pericol de prăbuşire, în subteran un monstru enervat scăpat de sub control. Nu a fost explozie şi nici apele nu au ajuns în Capitală. Una din cârtiţele care sapă tunelurile Magistralei 5 de metrou a „prăbuşit” două bulevarde din centrul Bucureştiului.

Surparea a apărut vineri după-amiază (11 decembrie) la intersecţia a două dintre cele mai importante bulevarde din centrul Capitalei, Eroilor şi Eroilor Sanitari. Salariaţii firmei Astaldi, care realizează magistrala de metrou au încercat în zadar să oprească prăbuşirea celor două artere. Ca o pânză de păianjen, din oră în oră, craterele s-au mărit. “Eram la serviciu şi nevasta m-a sunat şi mi-a zis plângând că au venit cei de la ISU şi i-au spus să iasă imediat din casă şi să fugă doar cu ce are pe ea. Au speriat-o că strada înghite casa, că a scăpat de sub control o cârtiţă!”, îşi aduce aminte George Pantazi, unul din evacuaţi.

Sâmbătă dimineaţă, depăşiţi de situaţie, reprezentanţii Metrorex şi cei ai constructorului au cerut sprijinul Primăriei Capitalei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru evacuarea primilor locatari. Era doar începutul haosului! În urma prăbuşirilor din ce în ce mai puternice, circulaţia prin una dintre cele mai mari intersecţii ale Bucureştiului a fost paralizată, iar liniile de transport în comun care traversau zona au fost deviate. Iniţial în panica generală, pentru că asfaltul şi trotuarele dispăreau, iar fisurile se măreau, s-a vorbit de evacuarea a 60 de oameni.

Primii au fost scoşi din casă locatarii de la nr. 55 de pe Eroii Sanitari. Apoi şi cei din casa din spate, în total 17 persoane, din care trei copii. “Am găsit nevasta pe trotuar, tremurând ca varga. Am plecat doar cu ce este pe noi!”, spune George privind cu jale spre casa în care au rămas majoritatea lucrurilor sale. Paul Sebastian are un atelier de cizmărie la parterul aceleaşi case şi a venit duminică (13 decembrie) să îşi care din lucrurile din care îşi câştigă traiul. “Suntem cizmari de multe generaţii şi avem utilaje vechi de aproape 100 de ani. Sunt foarte importante şi nu le pot lăsa să se aleagă praful de ele!”, spune Paul în timp ce încearcă să îşi mute din scule. 

Potrivit unui bilanţ al Primăriei Capitalei, în timp ce patru dintre evacuaţi au fost duşi la Hotelul Parliament pe cheltuiala constructorului, restul s-au dus la rude. Deşi specialiştii spun că surpările au fost oprite, totuşi nu se ştie când se vor putea întoarce acasă evacuaţii. “Veţi fi anunţaţi când să vă întoarceţi!” este tot ce au primit bucureştenii care au avut nenorocul să îşi facă locuinţele deasupra magistralei 5 de metrou.

«Accidente tehnice au fost şi în Barcelona şi Londra»

Prăbușirea carosabilului și trotuarelor în intersecția străzilor Eroilor şi Eroilor Sanitar s-a datorat unei ”cârtițe”. Aceasta este concluzia specialiștilor strânși duminică, într-un comandament special la sediul Primăriei Capitalei. ”S-au produs infiltrații cu antrenare de material solid pe conturul utilajului TBM (n.r. cârtița care sapă tunelele). Au fost generate tasări ale plăcii carosabile”, sună explicația oferită de constructor.

“Apa a pătruns în Staţia Eroilor 2. S-au luat măsuri de constructori ca să nu pătrundă apa în staţii, acum se caută soluţii de consolidare a terenului. Circulaţia cu metroul nu va fi afectată», a explicat şi reprezentanţii Metrorex. «Au fost în Barcelona, au fost în Londra, sunt accidente tehnice. Locuitorii din zonă vor fi evacuați și cazați pe cheltuiala constructorului”, a spus şi ministrul transporturilor, Dan Marian Costescu.

Restricții de circulaţie în zonă

  • pe bd. Eroilor, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila, iar pe sensul spre periferie, de la Splaiul Independenţei
  • pe bd. Eroii Sanitari, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila

Traficul va fi deviat 30 de zile

  • pe sensul spre centru, dinspre cartierele Drumul Taberei si Militari, pe şos.Pandurilor - Calea 13 Septembrie sau şos. Geniului - şos. Cotroceni
  • pe sensul spre cele două cartiere, pe Splaiul Independenţei - şos. Cotroceni - şos. Geniului sau şos. Cotroceni-bdul Iuliu Maniu- bd. Vasile Milea
  • RATB a modificat traseele
  • Pe sensul spre centrul Capitalei, autobuzele liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368 şi 668 vor circula pe un traseu modificat, de la intersecţia bd. Eroilor/Str. Sf. Elefterie, pe Str. Sf. Elefterie, Podul Piaţa Operei, Splaiul Independenţei, Str. Ştirbei Vodă, apoi vor reveni pe traseele de bază.
  • Pe traseul modificat, autobuzele vor efectua opriri în staţiile nou înfiinţate „Carol Davila” - amplasată pe bd. Eroilor (bretea), respectiv „Ştirbei Vodă” - amplasată pe str. Ştirbei Vodă, la 50 de metri după intersecţia cu Splaiul Independenţei.
  • Pe sensul spre cartiere, autobuzele liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368 şi 668 vor circula pe un traseu modificat de la intersecţia Splaiul Independenţei/str. Ştirbei Vodă, pe Splaiul Independenţei, şos. Cotroceni, str. Dr. Gheorghe Marinescu, bd. Eroii Sanitari, str. Carol Davila, bd. Eroilor (bretea), str. Dr. Bagdasar, apoi vor reveni pe traseele de bază.
  • Pe traseul modificat, autobuzele vor efectua opriri în staţiile „Ştirbei Vodă”, amplasată pe Splaiul Independenţei (comun cu liniile 61, 69, 90, 91, 123 şi 601), respectiv în staţiile nou înfiinţate „Gheorghe Marinescu” - amplasată pe artera bd. Gheorghe Marinescu şi „Carol Davila” - amplasată pe bd. Eroilor (bretea).
Mai multe