Panică într-o comună gorjeană după ce un copil de nici trei ani a dispărut. Unde a fost găsit
A fost alarmă de gradul 0 sâmbătă după-amiază în comuna gorjeană Schela. Peste 100 de persoane, voluntari și membri ai echipelor de căutare-salvare s-au mobilizat pentru a-l găsi pe micuțul Luca, un băiețel de doi ani și șapte luni care a dispărut din curtea părinților săi. Spre dimineață, când toată lumea își luase gândul de la o rezolvare fericită, copilul a fost găsit din întâmplare.
Băiețelul, rămas în grija bunicii, a dispărut din curte, spre groaza rudelor, care au cerut ajutor. Cea care a dat alarma este mama băiețelului în vârstă de doi ani și șapte luni care a observat că micuțul nu mai este în curte.
Cum s-au desfășurat căutările
Inițial, Luca a fost căutat de părinți, rude și vecini dar cum timpul trecea și nu era găsit nici un semn de la copil, s-a dat alarma și prin 112 au fost alertate autoritățile. În total, peste 100 de localnici, polițiști, jandarmi, echipaje de la ISU și voluntari au luat la pas zonele din jurul comunei pentru a găsi băiețelul. Pentru că se întuneca și era frig, oamenii s-au mobilizat și au periat împrejurimile comunei Schela.Întreaga operațiune de la Schela a fost coordonată direct de la fața locului de șeful IPJ Gorj, comisarul șef Dumitru Decebal Drăghiea.
Ce a spus mama copilului
”M-am uitat la râu, am mers pe drum, am verificat prin grădină, am întrebat-o pe o bătrână și mi-a zis că nu e nici cu ea. Atunci ne-am alarmat și am început să căutăm peste tot pe unde s-a putut. Nu am dat de el și atunci am sunat la Poliție că nu mai aveam altă speranță. Nu am avut probleme niciodată cu el. Singurul lucru care îmi dă mie de gândit e o gaură din gard. El a învățat huda asta când se lua după pisică să se joace cu ea. Cred că așa a făcut și acum”, a spus mama lui Luca. pentru gorjeanul.ro.
Cum a fost găsit copilul
Micuțul Luca a fost găsit după lăsarea întunericului. Era la doi kilometri de casă, ghemuit într-o groapă, acoperit cu frunze. într-o zonă cu teren accidentat. A fost anunțul așteptat de toată lumea, care a venit după 12 ore de căutări disperate, la care au luat parte peste 100 de membri ai echipajelor de căutare salvare și localnici. ”Dacă nu țipa treceam pe lângă el. Dar când ne-a auzit a început să țipe și așa am putut să vedem unde se află. Era în tricou și papuci. L-am pus în giacă și l-am adus la ambulanță. Era la vreo 2 kilometri, pe un teren accidentat, pe un vârf de deal. Dacă rămânea peste noapte acolo nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmpla”, a spus polițistul care l-a găsit. Culmea este că pentru a ajunge în locul respectiv copilul a trecut prin sat pe lângă casele localnicilor. Băiețelul a fost preluat de un echipaj medical și dus la spital, pentru investigații, iar doctorii spun că starea lui de sănătate este bună
Citiți și