Panică la metrou din cauza unui călător căruia i s-a făcut rău! Circulaţia s-a desfăşurat greu

27 octombrie 2017 10:18   Național
Ultima actualizare:

Circulaţia la metrou a fost îngreunată, vineri dimineaţă, după ce la staţia Unirii unei persoane i s-a făcut rău. Călătorii au intrat în panică atunci când personalul Metrorex a anunţat că este vorba despre o problemă medicală.

Potrivit lui Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, un echipaj SMURD a acordat asistenţă medicală persoanei căreia i s-a făcut rău. 

"Vineri dimineaţă, 27 octombrie 2017, la ora 09:48 unui călător i s-a făcut rău în trenul aflat la staţia de metrou Piaţa Unirii 1. Persoana a fost preluată de către SMURD. În acest moment s-a reluat circulaţia în condiţii normale. Întârzierile au avut drept cauză faptul că «plecarea trenului din staţie este condiţionată de predarea călătorului către echipa medicală» , conform procedurilor dintre Metrorex şi ISU", se arată într-un comunicat trimis de Metrorex. 

Mai multe