Parada de 1 Decembrie: cele mai importante momente
Au mai rămas doar câteva ore până la parada de 1 Decembrie. Militarii s-au pregătit intens în aceste zile să îi impresioneze pe români. Parada din acest an, când se împlineşte un secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, va fi una a premierelor.
Peste 3.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii, cu peste 300 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa, joi, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată de Ziua Naţională a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Defilarea din 1 Decembrie din acest an se va întoarce la Arcul de Triumf, după ce în 2014 şi 2015 s-a desfăşurat în Piaţa Constituţiei.
Avioanele F16 achiziţionate în acest an de la Forţele Aeriene Portugheze vor brăzda pentru prima oară cerul Capitalei. Este vorba despre cele şase aparate de zbor multirol, care fac parte din Escadrila 53 “Warhawks”.
Soldaţii celor trei arme principale (forţele terestre, navale şi aeriene), în acest an vor defila studentele Institutului Medico-Militar Bucureşti.