Părăsiţi de primărie, ajutaţi de Episcopie! Arhiepiscopia Bucureştilor a oferit frigidere şi televizoare familiilor din blocul din Rahova distrus de explozie

4 martie 2026 17:32   Național

„Primăria Capitalei nu s-a apucat să repare blocul, banii de chirie întârzie, Ciucu nu vrea să ne primească”. Proprietarii apartamentelor distruse de explozia din cartierul bucureştean Rahova acuză Municipalitatea că a uitat de ei. Singura rază de speranţă a venit de la Arhiepiscopia Bucureştilor, care a oferit tot ce trebuie oamenilor pentru a rezista pe unde i-a dus viaţa după necazul din octombrie. Dorinţele se îndeplinesc, nu doar de Sărbători.

În toamna anului 2025, pe 17 octombrie 2025, o explozie puternică s-a produs într-un bloc de locuinţe din cartierul Rahova, din Bucureşti. Deflagraţia, cauzată de o acumulare de gaz metan într-una dintre scările imobilului, a distrus complet trei etaje  şi a afectat structura clădirii. 

Nu mai puţin de 54 de familii au fost afectate şi nevoite să se mute pe o perioadă nedeterminată. În urma tragediei şi a suflului exploziei, trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar zeci au fost rănite şi transportate la spital; mulţi locatari au rămas temporar fără adăpost şi au primit sprijin din partea autorităţilor şi a comunităţii pentru nevoile de bază. Conform specialiştilor, energia deflagraţiei a fost atât de mare încât a fost înregistrată de staţiile seismice din Bucureşti ca un eveniment similar unui cutremur de magnitudine locală de circa 1,2 grade pe scara Richter.

«Nici un muncitor nu a venit să lucreze»

În decembrie, la două luni de la explozie, autorităţile Capitalei anunţau că blocul urma să fie pus în siguranţă, iar cele 54 de familii afectate se puteau întoarce ulterior pentru a-şi lua lucrurile abandonate. La aproape cinci luni de la explozie însă, apartamentele stau părăsite, iar oamenii se descurcă cu ce au luat la repezeală, după explozie.

„Nu s-a întâmplat nimic bun în bloc, nici un muncitor nu a venit să lucreze. Ne-am săturat de promisiuni. Am cerut o întâlnire cu primarul general Ciucu dar suntem plimbaţi de colo-colo, fără explicaţii. Mai nou, ne amână şi cu banii pentru chiria locuinţelor unde trăim acum, pe care o deconta Primăria Capitalei”, se plânge Panseluţa Tudorică. Ea era proprietara unei locuinţe acum distrusă, la etajul 7, şi nu a apucat să-şi ia nici unul dintre lucrurile abandonate în casă. Tot ce poate să facă acum este să treacă prin zonă şi să privească tristă, de departe, la ceea ce a fost casa ei.

Au primit de la lenjerii de pat la electrocasnice

Majoritatea familiilor locuiesc pe unde pot şi nu au plecat din case decât cu hainele. S-au rugat la Dumnezeu şi minunea s-a întâmplat. Ceea ce autorităţile nu a reuşit, au putut reprezentanţii lui Dumnezeu.

„Fiecare proprietar a fost întrebat ce are nevoie ca obiect, pentru a trăi decent. S-au făcut liste, oamenii au fost neîncrezători, dar rugile lor la Dumnezeu au fost ascultate. S-au cerut televizoare, frigidere, maşini de spălat, covoare, roboţi de bucătărie, tot ce trebuie în casă pentru a trăi decent. Chiar şi covoare au vrut unele familii”, ne-a povestit Mioara, fata Panseluţei. 

La câteva săptămâni, surpriză, primele familii, cele mai obidite, au primit tot ce au cerut. Celelalte, 38, nu au fost uitate şi săptămâna trecută în prima săptămână a Postului Paştelui au fost şi ele ajutate cu tot ce au trecut pe foaie. „Oamenii au primit electrocasnice (frigidere, maşini de spălat, cuptoare cu microunde), lenjerii, precum şi produse de igienă şi curăţenie. Totul din donaţii. Nu am ştiut că minunile chiar se întâmplă”, a spus Mihaela, una dintre sinistratele de pe „scara blestemată”. 

„Prin solidaritate, reuşim să transformăm durerea în curaj şi deznădejdea în nădejde. Biserica rămâne aproape de cei încercaţi, oferind nu doar sprijin material, ci şi sprijin sufletesc. Ne rugăm ca această lucrare a binelui să aducă pace, întărire şi încredere în sufletele tuturor celor afectaţi”, a spus simplu, în faţa sinistraţilor, părintele Valer Ulican, citat de ziarullumina.ro.

Oamenii şi-au luat lucrurile fericiţi că sunt acum şi ei în rândul lumii şi le-au dus în locuinţele închiriate sau ale prietenilor, acolo unde s-au adăpostit după explozie. Toţi au trecut însă pe lângă blocul distrus unde s-au oprit trişti să vadă ce s-a ales de munca lor. Nimic, niciodată, nu va mai fi ca înainte de 17 octombrie 2025.

Mai multe