Parașutistul mort în Cluj a fost condus pe ultimul drum! Unde a fost înmormântat

17 octombrie 2016 17:31   Național
Ultima actualizare:

Vlad Lupaș (27 de ani), parașutistul mort în urmă cu două zile, a fost înmormântat luni (17 octombrie). Familia și prietenii apropiați l-au condus pe ultimul drum pe Vlad, unul dintre directorii lanțului de restaurante Salad Box.

Durere de nedescris în familia parașutistului mort în weekend, după ce s-a izbit violent de pământ după o cădere în gol de la mare înălțime. Vlad Lupaș a fost înmormântat în satul Popești, județul Cluj, lângă bunicii săi, conform Știrllor Pro Tv.

Bărbatul era tatăl a doi copii, iar soția e însărcinată cu cel de-al treilea. 

Vlad Lupaș  a murit în urma unui salt cu parașuta de la 3.000 de metri. Bărbatul a pornit sâmbătă spre aerodrumul Luncani (judeţul Cluj), nerăbdător să urce în avion şi să se lase apoi pradă curenţilor de aer, ca în multe alte weekend-uri. Numai că sâmbătă a fost ultimul salt: după ce a sărit de la 3.000 de metri altitudine, dintr-un avion ușor, paraşuta nu i s-a deschis şi a căzut cu 200 de kilometri pe oră. Tânărul de 27 de ani era unul dintre fondatorii lanțului de restaurante Salad Box. Făcea parașutism de şase ani, avea circa 400 de salturi la activ şi era unul dintre cei mai buni sportivi de la Clubul SkyDive Transilvania.

Mai multe