Parcări „inteligente” în sectorul 2, din luna mai

17 februarie 2012 12:50   Național
Ultima actualizare:

În luna mai a acestui an va începe montarea a şase module automate, în care vor încăpea în total 633 de autoturisme. Parcările „inteligente” vor fi amplasate între blocuri în cartierele Mihai Bravu, Colentina, Chişinău şi Pantelimon.

Noile parcări de reşedinţă vor avea dimensiuni variabile şi vor fi amenajate în clădiri înalte de patru etaje, acoperite cu tablă. În interior vor avea utilaje de tip carusel, care vor prelua automat autoturismele şi le vor poziţiona în locurile disponibile. Fiecare abonat va avea o cartelă magnetică cu ajutorul căreia îşi va putea parca maşina pe o platformă, de unde aceasta va fi preluată automat.

Edilii promit că tarifele de parcare în noile construcţii etajate nu vor fi majorate, ci vor rămâne la nivelul celor actuale, aferente parcărilor de la sol: 86 de lei pe an. Aceste parcaje „inteligente” au mai multe avantaje. În primul rând sunt acoperite, protejând astfel autovehiculele de îngheţ, ploi şi căldură excesivă. Parcajele de acest timp sunt dotate cu generatoare de curent şi pot funcţiona şi în cazul unor pene de curent apărute în reţeaua publică.

În plus, autovehiculele nu pot fi furate din faţa blocului. Iată unde vor fi amplasate: pe Bd. Chişinău nr. 24 (177 de locuri), pe str. Răscoala 1907 nr. 10 (114 locuri), pe Şos. Pantelimon nr. 330 (125 de locuri), pe Şos. Mihai Bravu nr. 283 (110 locuri) şi pe str. Făinari nr. 8 (48 de locuri).

Însă, bucureştenii din sectorul 6 sunt primii care au beneficat de astfel de parcări „inteligente”, încă din anul 2009.

Mai multe