Parchetul general va ataca în instanţă ordonanţa de modificare a codurilor penale
3 februarie 2017 8:52
Național
Ultima actualizare:
Parchetul General va ataca astăzi la tribunal OUG privind modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, potrivit procurorului general Augustin Lazăr.
Lazăr a declarat, înainte de a intra la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit News.ro: "În cursul zilei de astăzi vom ataca la instanţă ordonanţa de urgenţă".
De asemenea, parchetul instanţei supreme a trimis, ieri, Avocatului Poporului solicitarea de a sesiza Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de modificare a codurilor penale, invocând mai multe încălcări ale unor articole din Constituţie.