Parcul Natural Porțile de Fier, propus pentru UNESCO

2 octombrie 2015 10:44   Național
Ultima actualizare:

Oficialii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor vor transmite Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) un document prin care solicită declararea Parcului Natural Porțile de Fier rezervație a biosferei. Acest statut poate duce la creșterea calității vieții pentru comunitățile locale, dar și la sporirea măsurilor de protejare a florei și faunei din zonă.

România ar putea avea două arii protejate recunoscute la nivel mondial, dacă forul internațional va recunoaște atuurile acestei rezervații naturale de excepție. În prezent, doar Delta Dunării este arie protejată UNESCO. Secretarul de stat Anne Jugănaru e de părere că acest statut poate conduce la creșterea nivelului de trai și a calității vieții pentru comunitățile locale aflate pe teritoriul rezervațiilor biosferei: „O rezervație a biosferei favorizează dezvoltarea durabilă prin echilibrul asigurat între preocupările pentru protecția mediului, protecția socială și culturală, păstrarea tradițiilor și activitatea economică. Prezența așezărilor umane în interiorul rezervațiilor biosferei constituie o particularitate dar și obligativitate care nu se regăsește în cadrul rezervațiilor naționale. În multe astfel de rezervații, comunitățile locale au câștigat enorm în urma promovării produselor locale sub eticheta și sigla rezervației biosferei”.

România mai are două arii protejate ce au și statut de rezervație a biosferei, conferit înainte de 1989, însă doar la nivel local. Aceste zone nu îndeplinesc criteriile strategiei de la Sevilia, din cauza absenței așezărilor umane. „În acest context, există riscul ca aceste arii să-și piardă în viitor acest statut, ceea ce ar plasa România pe un loc codaș din punct de vedere al numărului de rezervații ale biosferei, chiar dacă la capitolul suprafață situația este mai bună prin Rezervația Biosferei Delta Dunării”, declară Jugănaru. 

Reprezentanții ministerului spun că un răspuns afirmativ din partea UNESCO ar aduce mai multe beneficii comunităților locale, prin desfacerea produselor specifice zonei sub sigla noii rezervații. Dezvoltarea turismului și încurajarea conservării tradițiilor culturale și populare ale zonei sub egida UNESCO este un alt efect al acestui demers. În plus, autoritățile române mizează și pe dezvoltarea cooperării cu Republica Serbia, prin crearea în viitor a unei rezervații a biosferei transfrontiere, similară Rezervației Biosferei Delta Dunării. În prezent, partea sârbă a instituit un regim de protecție și conservare a naturii în cadrul Parcului Național Djerdap.

În Parcul Natural Porțile de Fier trăiesc o serie de animale care au nevoie de protecție. E vorba de țestoasa de Hermann (sau broasca țestoasă de uscat), o specie periclitată din cauza diminuării efectivelor și reducerii arealului. Vipera cu corn este, de asemenea, în pericol, iar motivele prezenței tot mai rare sunt aceleași. În ciuda numelui, vipera cu corn nu atacă pentru a ucide, ci doar pentru a îndepărta amenințarea, conform portiledefier.ro.      

Mai multe