Parcul Unirii va fi reamenajat cu peste 8 milioane de lei

15 noiembrie 2019 14:12   Național
Ultima actualizare:

Parcul Unirii va fi reamenajat şi modernizat, în urma unui proiect aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în valoare de 8,5 milioane de lei. Acesta prevede lărgirea aleilor, crearea unei piaţete urbane, instalarea unui sistem de irigaţii şi înlocuirea iluminatului public şi a mobilierului urban, lucrările urmând să dureze 8 luni.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de joi, 14 noiembrie, proiectul de hotărâre care vizează amenajarea peisagistică a Parcului Unirii. Scopul este de a transforma Parcul Unirii într-o zonă de interes turistic şi un "centru verde" al Capitalei, ţinând cont de poziţionarea acestuia în imediata vecinătate a Centrului Istoric şi în proximitatea Palatului Parlamentului. "În prezent, Parcul Unirii funcţionează ca un parc de tranzit, fiind identificate disfuncţionalităţi evidente, atât din punct de vedere peisagistic, de reprezentare, arhitectural, al siguranţei şi chiar din punct de vedere al traficului", arată Primăria Capitalei, citată de adevarul.ro.

Lucrările ar trebui să dureze 8 luni

Astfel, va fi curăţat terenul şi vor fi eliminaţi arborii uscaţi, vor fi refăcute şi lărgite aleile, va fi creată o piaţetă urbană în zona nordică a scuarului central. De asemenea, va fi nivelat terenul, va fi instalat un sistem de irigaţii automatizat la nivelul întregului parc, vor fi înlocuite sistemul public de iluminat cu unul nou cu proiectoare/corpuri de iluminat LED şi mobilierul urban cu piese noi şi diversificate. Totodată, vor fi plantaţi arbori şi arbuşti şi se vor instala coşuri de gunoi pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Conform adevarul.ro, potrivit indicatorilor tehnico-economici, durata de realizare a proiectului este de 8 luni, iar valoarea investiţiei este de 8,5 milioane de lei. 

Mai multe