Parlamentul cere demisia preşedintelui Traian Băsescu

25 iunie 2014 10:46   Național
Ultima actualizare:

Plenul comun al celor două Camere a adoptat, miercuri, cu 344 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă””, şi 17 abţineri, declaraţia politică prin care solicită demisia preşedintelui Traian Băsescu.

 Potrivit Mediafax, Birourile permanente ale celor două Camere au decis, miercuri, să modifice textul declaraţiei politice care va fi supusă votului plenului comun, în sensul de a nu mai cere ”demisia de onoare” a şefului statului, cum se preciza în textul iniţial, ci demisia efectivă.

“Textul a suferit o modificare. S-a făcut o propunere în Birourile permanente în sensul că nu putem să vorbim de o demisie de onoare, şi pur şi simplu să se ceară demisia, pentru că s-a apreciat că o demisie de onoare nu ar fi trebuit solicitată. Demisia de onoare e un act unilateral care protejează onoarea celui care este în această situaţie. S-a apreciat că cererea de demisie e suficientă pentru a se produce acest lucru”, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici.

El a spus că draft-ul textului de declaraţie politică aprobat a fost cel propus de preşedinţii Camerelor, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea, acesta fiind adopat cu 16 voturi ”pentru”, 5 voturi ”împotrivă” şi o abţinere.

Mai multe