Parlamentul muților

8 ianuarie 2016 11:39   Național
Ultima actualizare:

Parlamentarii au mai trecut un an pe „mutește”. Dacă unii nu au vorbit deloc, alții au luat microfonul în mână doar ca să-și convingă colegii să-i scape de cătușe. Iată topul aleșilor care nu au avut nimic de zis!

Vin, se așează confortabil în bancă și tac. Sau își consultă paginile de socilizare, mai bagă un joc, iar dacă plictiseala și-a făcut apariția trag și un pui de somn.

Este caracterizarea parlamentarului român, care nu se obosește nici măcar să deschidă gura.

Vă vine să credeți sau nu, dar sunt sute de aleși care nu au vorbit nici măcar o dată în plen.

Sute de parlamentari au tăcut

În culpă sunt 167 de senatori şi 548 deputaţi care nu au avut anul trecut nici măcar o declaraţie politică susţinută în Parlament, iar 51 dintre aceştia nu au mers la tribuna Parlamentului nici măcar pentru o secundă, scrie adevărul.ro.

Pe lista neagră se află Crin Antonescu, Sebastian Ghiţă sau Mircea Geoană.

Dezbaterile legislative, neinteresante

Mai mult, aproape 30% din cei 548 de parlamentari au evitat să apeleze la declaraţii politice sau luări de cuvânt în plen pentru a-şi exprima poziţiile personale sau ale propriilor partide atunci când au fost dezbătute proiecte de lege.

Și statistica continuă! 133 de deputați din totalul de 383, nu au depus şi susţinut de la tribuna Camerei Deputaţilor nici măcar o declaraţie politică.

Pe de altă parte, 47 de deputaţi nu au luat cuvântul în plen nici în momentele în care au avut loc dezbateri legislative.

4 parlamentari n-au vorbit niciodată în trei ani

Printre deputaţii grupului PSD cărora nu li s-a auzit gura la microfonul Camerei sunt Sebastian Ghiţă, Cristian Rizea, candidat al PSD pentru Primăria Sectorului 5, Marius Manolache, finul lui Ponta, sau Mădălin Voicu.

Toţi patru nu au păstrat tăcerea doar în 2015, ci în toţi cei trei ani de mandat, singurele lor luări de cuvânt fiind la depunerea jurământului.

Gorghiu, Andronescu, Șova și Orban, pe lista neagră

Şi în rândul grupului PNL 31 de aleşi nu au mers la microfonul Camerei inferioare să susţină declaraţii politice.

Printre ei se află copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, dar şi vicepreşedintele grupului, Ludovic Orban. De asemenea, din rândul liberalilor, şapte deputaţi nu au avut nici măcar o luare cuvânt. Alin Popovici, Eusebiu Pistru Popa, Theodor Paleologu, Vlad Nistor, Nicolae Alexandri, Lucian Militaru şi Florian Nicolae se află pe această listă, ultimul reuşind performanţa ca în trei ani să vorbească 34 de secunde, doar la depunerea jurământului.

Alte nume sonore de senatori care nu au bifat în 2015 capitolul declaraţii politice sunt Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, Mihnea Costoiu, tot fost ministru al Educaţiei, Florina Jipa – doamna care l-a miruit pe Dan Şova pentru scăpa de închisoare, Ilie Năstase sau Dan Şova. Muți găsim și la ALDE, UDMR și UNPR.

Au vorbit de frica cătușelor

Unii dintre aleși au vorbit doar ca să scape de cătușe. Ne referim aici la Elena Udrea, care a luat cuvântul de trei ori în plen, dar niciodată pentru a-şi exprima vreo poziţie politică, ci pentru a se apăra în momentul în care erau prezentate solicitările DNA pentru începerea urmăririi penale, reţinerea sau arestare preventivă.

Cu toate acestea, aleșii consideră că au tot dreptul să primească bani mulți și nu s-au lăsat până nu au reușit să-și voteze pensiile speciale, care pot ajunge la 4.000 de lei în cazul unui parlamentar cu trei mandate.

Mai multe