Pasagerii unei curse Air France, întorşi din drum şi lăsaţi fără bagaje

3 august 2014 21:34   Național
Ultima actualizare:

O cursă Air France, Paris-Bucureşti, la bordul căreia se aflau 131 de pasageri, a fost întoarsă din drum, sâmbătă, la doar o oră de la decolare.

Imediat după decolarea cursei AF 1588, echipajul a fost informat că un pasager nu se afla la bord, deşi bagajul a fost înregistrat. Din motive de securitate, căpitanul a luat decizia de a se întoarce la Paris pentru a debarca bagajul, a transmis Air France.

După aterizare, din cauza volumui de muncă generat de greva personalului de la sol, timpul minim de pregătire a unui nou zbor nu a permis efectuarea unei noi curse care să se încadreze în timpul limită de operare al echipajului.

În lipsa unui alt echipaj disponibil să opereze acest zbor, singura soluţie a fost să se anuleze zborul şi să se ofere cazare în Paris pasagerilor aflaţi la bord. Azi, pasagerii au ajuns la Bucureşti cu o cursă suplimentară, însă, fără bagaje.

Mai multe