Pasionala poveste de iubire dintre Marin Preda și Aurora Cornu, prima lui soție. Scriitoarea a murit la Paris
Scriitoarea Aurora Cornu, prima soţie a lui Marin Preda, a murit la Paris, la vârsta de 89 de ani, anunță News.ro. Aurora Cornu a fost căsătorită cu Marin Preda între anii 1955 și 1959. Scurta poveste de iubire a fost însă demnă de un roman întreg. Ea îl spunea "cel mai iubit dintre pământeni", alint care avea să devină titlul unuia dintre cele mai importante romane din literatura română.
"Sunt foarte marcată, am fost foarte bune prietene, scriam o carte despre ea. Am vorbit cu ea cu puţin timp înainte de a fi internată în spital, urma să mă duc să o văd. Anul trecut, din cauza carantinei, nu am putut să o văd. Aşteptam amândouă să pot călători din nou fără restricţii", a transmis, pentru News.ro, scriitoarea şi traducătoarea Mariana Sipoş.
Cum s-au cunoscut Marin Preda și Aurora Cornu
Marin Preda și Aurora Cornu s-au întâlnit pentru prima oară în anul 1952, la cantina Uniunii Scriitorilor. El avea 30 de ani, iar ea, 20. Drumurile li s-au intersectat un an mai târziu, pe Litoral, într-o vilă a Uniunii Scriitorilor. Despre acel moment, scriitoarea a povestit într-un amplu interviu, acordat ziarului Adevărul, în 2016. "Ne-am contrat o dată la cantina scriitorilor. După vreun an, ne-am revăzut la mare. Eu eram cazată la Vasile Roaită şi aveam o cameră mică, în curte. Am cerut o cameră mare, în clădirea principală, care era goală. Şi vine Marin cu repartiţie chiar pe camera mea. Am început să-mi strâng lucrurile – eu sunt foarte rapidă când plec, ceea ce i-a terorizat întotdeauna pe bărbaţii mei!", povestea regretata scriitoare.
Redăm, mai jos, o parte din interviul-eveniment acordat de Aurora Cornu ziarului Adevărul
- Ce a făcut Marin Preda când a văzut că vă strângeaţi lucrurile?
A rămas fascinat. Geanta mea era făcută. Şi a zis: „Dacă vreţi să păstraţi camera, păstraţi-o“. Nu, nu, eu nu primesc favoruri de la Marin Preda, cu care mă ignorasem un an de zile, dar între timp îi citisem „Întâlnirea din pământuri“. Deci m-am mutat în camera mică din curte. După care ne întâlneam cu toţi scriitorii pe cearşafuri, la mare. Într-o zi, nu mai ştiu ce scriitoare era, Sanda Movilă poate, o scriitoare foarte nervoasă, şi Marin căuta nu ceartă, ci lucruri contrariante. Au început să se contrazică, iar eu i-am pus doar mâna pe braţ, să-l opresc. El s-a oprit din ceartă. În clipa aceea a fost totul.
- L-aţi topit?
Eram frumoasă. Aveam de fapt o faţă hieratică. Eu aşteptam să intru în puşcărie, cu toată familia mea, pentru că generalul Moisiu, fratele mamei mele bune, stătuse ascuns la ea 11 ani şi noi aşteptam să izbucnească scandalul. N-am intrat că eram deja nomenclaturistă. Au intrat nouă studenţi plus tata, care a murit în puşcărie. Generalul a ieşit în 1963, când americanii au făcut un deal cu România, eliberarea deţinuţilor politici contra unor drepturi comerciale. Mama a trăit cu spaima asta, cum auzea un câine lătrând, îi sărea inima din piept. Eu, adoptată fiind de fratele tatei, peste două dealuri, şi deja publicată la Flamura Prahovei, ziarul comunist regional, eram mai puţin în pericol. Dar aveam un fel de melancolie şi un fel de rezervă a mea.
- Asta l-a cucerit pe Marin Preda, frumuseţea şi melancolia?
Nu ştiu ce l-a cucerit...Trebuia probabil să-i cadă pe cap iubirea asta.
- Dar pe dvs. cu ce v-a cucerit Marin Preda?
Cu literatura lui. Şi pe urmă faptul că avea un cap de intelectual foarte intersant între ceilalţi scriitori – nu prea era nici unul frumos, în afară de Petru Dumitriu, al doilea mare scriitor în vremea aia. Eu l-am lăsat la mare şi am plecat la Sinaia şi de acolo sunt scrisorile de dragoste. Repet: Dumnezeu ni l-a dat pe Marin Preda, dar „Moromeţii“ vi i-am dat eu. Eu i-am descoperit manuscrisul cu copilăria lui în sertar, pe care nu voia să-l publice. El băgase deja personaje în alte scrieri, pe Adam Fântână, Mărioara Fântână. După ce el a publicat „Moromeţii“ eu l-am lăsat pe Marin. Timp de patru ani nu ne-am despărţit aproape deloc, am stat unul peste altul. A publicat „Moromeţii“, voia să scrie „Risipitorii“. Apoi, un an de zile am avut eu şantajul cu anorexia, nu mâncam deloc.
- De ce şantaj?
De durere că-l las. Marin fiind leu, un orgoliu profund, nu ierta pe nimeni. Nu se răzbuna, dar nu uita. Eu voiam să plec, voiam să văd lumea, iar el voia să împartă soarta cu poporul lui. Care popor îl adoră. În România, Marin Preda e un mare scriitor. Şi Securitatea i-a făcut dosar. Cei de la „Flamura Prahovei“ nu voiau să mă lase să plec şi eu îi şantajam că mor în mijlocul lor dacă nu mă lasă. Marin spera că iubirea mă va împiedica să plec. Am avut o discuţie: i-am spus că da, ne căsătorim, pentru că nu puteam, spre exemplu, să mergem împreună la hoteluri, dar i-am spus: „Marine, dacă eu voi vrea să plec, să nu mă opreşti“.
"O femeie pe care nu poţi să nu o îndrăgeşti"
Într-un interviu, publicat în revista Caligraf, Mariana Sipoş a vorbit despre omul Aurora Cornu: "L-am cunoscut pe Marin Preda graţie ultimei soţii, Elena Preda, iar apoi am cunoscut-o pe prima soţie, graţie lui Marin Preda. În 1978, aflând că voi face o călătorie în Spania, cu tranzit prin Paris, Marin Preda mi-a dat adresa şi numărul de telefon al Aurorei. La mulţi ani după divorţ, amândoi recăsătoriţi, rămăseseră în relaţii foarte-foarte bune. La Clubul de Proză amintit, Aurora a mărturisit că am fost singura persoană trimisă de Marin Preda la ea, fapt care a însemnat cea mai bună recomandare posibilă (...). Pe Aurora am vizitat-o de fiecare dată când treceam prin Paris, ne-am văzut chiar şi în momentele grele ale existenţei ei, când soţul (Aurel Cornea, n.r), inginer de sunet la televiziunea franceză, era sechestrat în Liban sau la numai câteva luni după moartea lui. Şi după 1989, ori de câte ori venea ea în România, una din primele ei vizite era la noi acasă. Un om excepţional, o femeie pe care nu poţi să nu o îndrăgeşti şi să nu te simţi privilegiat că poţi sta în preajma ei...".
Aurora Cornu, biografie
Aurora Cornu s-a născut la 6 decembrie 1931, în comuna Proviţa de Jos, din judeţul Prahova. A absolvit Şcoala Literară Mihai Eminescu de la Bucureşti. A început să scrie versuri de la 14 ani. În perioada 1967 şi 1978 a colaborat la emisiunea literară a Monicăi Lovinescu, de la Europa Liberă. În 1970, Aurora Cornu a jucat în filmul lui Eric Rohmer, „Le Genou de Claire“, nominalizat la Globurile de Aur.
Citește și: