Pastor acuzat că şi-ar fi agresat sexual patru fiice
Un pastor neoprotestant din comuna Dolheşti (Suceava) se află în arest preventiv, după ce şi-ar fi violat una dintre fiice, iar pe alte trei le-ar fi agresat sexual. În plus, pastorul şi-ar fi ţinut copiii flămânzi, i-ar fi bătut şi i-ar fi pus la munci grele în gospodărie. Mama copilelor susţine că n-a ştiut nimic desprea abuzurile bărbatului.
Acuzaţii grave! Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a anunţat luni că a fost trimis în judecată un pastor, aflat de o lună în arest preventiv. Constantin Pandelea are opt copii, dintre care cinci sunt minori, scrie monitorulsv.ro. Anchetatorii susţin că tatăl şi-a abuzat sexual fetele minore o perioadă mai lungă de timp. În plus, ca să-şi pedepsească copiii pentru presupuse abateri, bărbatul îi scotea în ploaie, îi bătea şi nu le dădea să mănânce.
„În perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie - uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică”, se arată în comunicatul trimis de procurori. “De asemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una dintre fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu aceasta şi cu celelalte trei fiice”, se mai spune în comunicat. Pastorul este cercetat acum pentru viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată. Mama susţine că n-a ştiut nimic despre coşmarul prin care au trecut fetele cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani. Surse din rândul anchetatorilor dezvăluie că pastorul şi-a abuzat sexual fetele imediat după ce au ajuns la pubertate. În luna iulie, una dintre fete s-a dus la Poliţie şi a depus o plângere împotriva lui Constantin Pandelea. Oamenii legii l-au reţinut pe bărbat, iar copiii au ajuns în grija Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor (DGASPC) Suceava. După ce soţul ei a ajuns în arest, mama a depus o solicitare ca să-şi recupereze copiii, apoi a făcut un gest greu de înţeles: şi-a retras plângerea pe care a depus-o la Poliţie împotriva soţului pentru agresiune.