Patriarhia vrea să-și spele păcatele față de Colectiv! Cum se revanșează

30 aprilie 2016 11:10   Național
Ultima actualizare:

Patriarhia Română vrea să se revanșeze pentru gafa uriașă făcută imediat după incendiul din Colectiv, când reprezentanții BOR au declarat că „nu au fost invitați” să se roage pentru victime.

Sâmbătă, 30 aprilie, se împlinesc exact șase luni de la tragedia care a îndoliat România. Patriarhia va organiza un parastas în memoria celor 64 de tineri care și-au pierdut viețile în Colectiv, potrivit mediafax.ro.„La împlinirea celor șase luni de la ragicul eveniment din Clubul Colectiv din București, în urma căruia și-au pierdut viața 64 de tineri, Patriarhia Română își exprimă încă o dată compasiunea față de familie îndoliate și se roagă pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul din cauza incendiului”, transmite Patriarhia, printr-un comunicat.Parastasul se va desfășura la 9 mai, la ora 12.00, în fața Clubului Colectiv. „Întrucât cele șase luni se împlinesc la 30 aprilie 2016, în Sâmbăta Mare, zi în care potrivit rânduielilor liturgice nu se oficiază slujbe de pomenire, Arhiepiscopia Bucureștilor va organia un parastas în fața Clubului Colectiv în ziua de luni, 9 mai 2016, ora 12.00, prima zi în care se pot oficia astfel de slujbe după sărbătoarea Sfintelor Paști”, se mai arată în comunicat.La parastas sunt așteptați părinții și toți cei apropiați victimelor din Colectiv.

Mai multe