Patriarhul Daniel, cele mai controversate declaraţii

6 noiembrie 2015 16:55   Național
Ultima actualizare:

Preafericitul Daniel Ciobotea şi-a cerut iertare după ce i s-a reproşat că nu a întins o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţă după incendiul din Colectiv, însă de-a lungul timpului patriarhul a făcut o serie de declaraţii halucinante. Şi-a pus societatea civilă în cap şi nu de puţine ori bisericii i s-a atras atenţia că a comis o gravă eroare Patriarhul Daniel. Cele mai controversate declaraţii ale Preafericitului au ajuns motiv de dispută între oamenii de rând şi preoţi.

Nu a fost pentru prima dată când numele Patriarhului Daniel a fost implicat într-o situaţie controversată, în contextul tragediei de săptămâna trecută (30 octombrie) din Clubul Colectiv. Preafericitul a spus că psihologia, magia, satanismul și vrăjitoria sunt pericole pentru societatea contemporană. Declaraţia a fost făcută la doar trei zile după incendiul din clubul bucureştean în urma căruia şi-au pierdut viaţa 32 de persoane şi alte 127 sunt internate în spitalele din Capitală. 

Patriarhul Daniel - cele mai controversate declaraţii. Pus la zid de psihologi

Declaraţia Patriarhului Daniel i-a făcut să reacţioneze pe psihologi. Aceştia au spus că aceste cuvinte venite din partea unei feţe bisericeşti sunt "o dovadă de primitivism" mai ales că psihologia este o ştiinţă respectată. Discursul Patriarhului a apărut în contextul în care Biserica Ortodoxă a fost acuzată de opinia publică pentru faptul că nu s-a solidarizat cu victimele tragediei din Clubul Colectiv și în care au apărut în mediul online mesaje despre o „pedeapsă divină” pentru cei care se aflau în club, muzica rock fiind considerată de susținătorii acestor teorii drept satanică.

Patriarhul Daniel - cele mai controversate declaraţii. Acuzat că nu-i pasă de săraci

Preafericitul Daniel a trecut printr-un moment penibil în urmă cu şapte ani. Atunci se afla într-o vizită oficială la Timişoara, unde trebuia să primească titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Primarul Gheorghe Ciuhandu urma să îi ofere distincţia într-o ceremonie publică, dar chiar înainte de discursul de mulţumire, o scriitoare şi jurnalistă timişoreană a luat cuvântul. Femeia i-a oferit capului bisericii o pungă cu două felii de pâine uscată şi bani. "Pentru conducătorul Bisericii Ortodoxe nu contează că oamenii mor de foame! I-am adus o bucată de pâine şi 10.000 de lei vechi. L-am întrebat pe Patriarh dacă pentru Biserica Ortodoxă Romană contează că oamenii mor de foame. Mi-a zis că nu", a ţinut să sublinieze jurnalista în faţa publicului. la vremea respectică, timişoreanca l-a acuzat public pe Patriarhul Daniel că nu-i pasă de săraci.    

Patriarhul Daniel - cele mai controversate declaraţii. S-a făcut că nu ştie nimic deşi a sfinţit cu trafaletul

Sfinţirea cu trafaletul a devenit virală şi a fost de tot râsul pe Internet. Gestul Patriarhului Daniel de a sfinţi noile studiori ale Trinitas TV şi Radio Trinitas cu trafaletul a stârnit un scandal uriaş, în vara anului trecut. Din păcate, Patriarhia nu a ştiu să explice care era rostul trafaletului şi a dat explicaţii penibile care nu au lămurit problema. Imaginile cu Daniel şi trafaletul a făcut furori pe internet, ba chiar a ajuns şi în presa străină. După câteva zile, Preafericitul s-a arătat amnezic când a fost întrebat despre trafalet. "Care trafalet? Era un trafalet... Nu ştim noi. Nu ştiu despre ce e vorba… Nu ne interesează trecutul. Noi vorbim numai de astăzi. Nu ne interesează dacă ne critică sau nu. Noi nu avem timp să citim reacţii. Noi ne angajăm în acţiuni, nu în reacţiuni”, a răspuns Patriarhul. Înainte de acest moment, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei explicase că acel dispozitiv este doar un trafalet  pentru cei neiniţiaţi, fiind, în fapt, o tijă de aproximativ 2-3 metri, pentru a unge cu untdelemn sfinţit pereţii încăperilor înalte. 

Mai multe