Patronul Atlassib, liber după cinci luni de închisoare

1 octombrie 2012 15:50   Național
Ultima actualizare:

Condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu executare, pentru corupţie, omul de afaceri Ilie Carabulea a fost ieri, eliberat condiţionat.

Astfel, după aproape 5 luni de închisoare, patronul Atlassib este un om liber. Cererea de eliberare a lui Ilie Carabulea a fost făcută de către comisia de specialitate a Penitenciarului Aiud pentru că, potrivit acestora, Ilie Carabulea, fiind trecut de 60 de ani, poate fi eliberat pentru bună purtare după ce execută doar o treime din pedeapsă, perioadă care se calculează scăzându-se din pedeapsă atât zilele petrecute în închisoare, cât şi cele în care acesta a muncit în penitenciar.

Omul de afaceri a fost extrem de activ în închisoare. Reprezentanţii penitenciarului spun că Ilie Carabulea a lucrat în închisoare ca bibliotecar: „a inventariat fondul de carte, a întocmit fişe, a repartizat cărţi deţinuţilor, deci o muncă specifică de bibliotecar". Carabulea a făcut, printre altele, un curs de calificare în meseria de lucrător în confecţii piele şi a scris articole pentru revista penitenciarului.

Mai multe