Patru bărbaţi intoxicaţi cu alcool metilic, la Spitalul Floreasca, un altul, adus cu un elicopter
Patru bărbaţi din judeţul Călăraşi care s-ar fi intoxicat cu alcool metilic sunt internaţi la Spitalul Floreasca, în stare gravă, prognosticul fiind rezervat, iar un alt bărbat urmează să fie adus cu un elicopter, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa.
Porivit doctorului Bogdan Opriţa, primul pacient a fost adus sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 03.30, în stare foarte gravă, cu acidoză metabolică severă, fiind internat la Terapie Intensivă, intubat şi pus pe dializă. Ulterior au mai fost aduşi trei pacienţi, ultimul fiind internat duminică dimineaţă.
Trei dintre pacienţii care au fost aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după ce s-ar fi intoxicat cu alcool metilic sunt în stare foarte gravă, iar al patrulea este puţin mai bine, dar prognosticul este rezervat şi în cazul acestuia, a precizat Bogdan Opriţa.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca a mai spus că un al cincilea pacient, aflat tot în stare gravă, urmează să fie adus în Capitală cu un elicopter, după ce a fost solicitat transferul acestuia de urgenţă la unitatea sanitară din Capitală.
Alţi doi bărbaţi, unul în vârstă de 45 de ani şi celălalt în vârstă de 58 de ani, ambii din localitatea Dragalina, au murit în spitale din Bucureşti şi Călăraşi, unde ajunseseră în stare gravă, existând suspiciunea că s-ar fi intoxicat după ce au consumat alcool metilic.
Din datele transmise SMURD Bucureşti, unul dintre aceştia a fost transportat cu o ambulanţa în Capitală şi a decedat sâmbătă, la Spitalul Sfântul Pantelimon fiind constatat decesul.
"Nu cunoaştem dimensiunea problemei, este o situaţie care trebuie analizată la nivel local de către Direcţia de Sănătate Publică. Din nefericire, starea pacienţilor este foarte gravă", a mai spus dr. Bogdan Opriţa.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, pentru Mediafax, că din datele transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Călăraşi rezultă că bărbaţii ar fi consumat băuturi care conţineau alcool metilic, făcute într-o gospodărie.
Raed Arafat a precizat că în afara celor patru bărbaţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi a celui de-al cincilea care urmează să fie adus la aceeaşi unitate sanitară, ar mai fi trei sau patru pacienţi internaţi la Spitalul din Călăraşi.
Secretarul de stat a precizat că poliţia a început o anchetă încă de sâmbătă, după ce au fost semnalate aceste cazuri şi, totodată, s-a recomandat populaţiei să nu consume băuturi alcoolice decât din surse autorizate.
Iniţial s-a anunţat că două persoane din localitatea Dragalina au murit în spitale din Bucureşti şi Călăraşi după ce ar fi băut alcool metilic, iar alte patru sunt în stare gravă, trei fiind internate la Spitalul Floreasca din Capitală şi una la Spitalul Judeţean din Călăraşi.
Dosarul în cazul persoanelor care s-ar fi intoxicat cu alcool metilic a fost preluat de Parchetul Tribunalului Călăraşi, care încearcă să stabilească provenienţa substanţei consumate.