Pe Litoral și în Capitală au început petrecerile pentru vacanța de 1 Mai

27 aprilie 2018 14:12   Național
Ultima actualizare:

Dorul de chef al românilor a dat în clocot, iar vacanța de 1 Mai este ocazia perfectă pentru cei care vor să-și facă de cap. Pe Litoral și la București sunt anunțate timp de patru zile, distracții fără număr, pentru toate gusturile, vârstele și buzunarele. Click! a găsit cele mai tari propuneri

Pe Litoral, petrecăreții au venit încă de joi seară, mulți amatori de distracție au furat startul și au invadat stațiunile, mai ales Mamaia și Vama Veche. Potrivit cugetliber.ro, la Complexul Enigma din Mamaia Nord se ține în perioada 27 aprilie-1 Mai, ”Festivalul fericirii pentru gurmanzi 2018”. Festivalul de muzică electronică – Sunwaves 2018 este un alt pol al distracției, pe plaja Mamaia Nord. Timp de patru zile, unii dintre cei mai renumiţi DJ din lume, vor mixa non-stop. Estimările organizatorilor, vorbesc de peste 25.000 de spectatori, din care mai mult de jumătate străini.

Sâmbătă, 28 aprilie, se deschide un regal pentru gurmanzi și la Vama Veche, în parcarea din spate de la clubul ”Expirat”. În Mamaia, la Pavilionul Expoziţional își deschide porțile Festivalul Berii. Ambele manifestări vor dura patru zile, vor fi spectacole de muzică populară şi muzică uşoară.La București, vremea va ține cu amatorii de petreceri, care vor găsi în parcuri, de vineri 27 aprilie și până pe 1 Mai, mâncare bună, muzică și multă bere. Parcul Kiseleff din sectorul 1, parcurile Plumbuita și Național din sectorul 2,  Parcul Alexandru Ioan Cuza din sectorul 3, sunt locuri în care o să mâncați bine și o să că distrați. Reporterii Click! au tras cu ochiul la meniu și vă spun câteva detalii: mici făcuți după tot felul de rețete, scrumbii de Dunăre, bibani de mare, păstrăv și sarmale cu mămăliguță sunt câteva oferte. În Parcul Plumbuita se va pregăti și un mic gigantic, de 150 de metri, iar gazdele spun că au carne pentru a pregăti 50.000 de mic, doar guri să fie pentru mânca toată această mare de carne

Mai multe