Pe pereţi erau icoane, ei vânau doar «pokemoane»

26 iulie 2016 21:40   Național
Ultima actualizare:

Ce ai putea să cauţi noaptea în biserică? Asta s-a întrebat şi un preot din Constanţa când s-a trezit în curtea lăcaşului de cult cu şapte tineri. Nu veniseră la rugăciune, ci erau disperaţi să prindă pokemonii care bântuiau pe acolo.

Isteria jocului Pokemon Go a cuprins întrega ţară. Aproape că nu mai există tânăr care să nu aibă instalată pe telefon sau tabletă aplicaţia cu monstruleţi. Se ştie că parcurile şi străzile sunt populate cu personajele virtuale, dar nimeni nu şi-a imaginat că acestea au fost ”plantate” de administratorii jocului şi în biserici. ”L-ai prins”? Răsunau vocile fetelor şi ale băieţilor ieşiţi la vânătoare de pokemoni, în curtea Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa. Buimac, preotul a ieşit să vadă ce se întâmplă şi a chemat Poliţia. Era trecut de miezul nopţii, când tinerii au fost legitimaţi. Senini, aceştia le-au spus oamenilor legii că jocul le-a indicat că în lăcaşul de cult erau o droaie de creaturi, dar şi două Pokestopuri (magazine de unde te poţi aproviziona cu bile pentru prinderea pokemonilor). Evident că au fost certaţi de preot, care le-a spus că ar fi trebui să vină la biserică ca să se roage. 

”Regretăm faptul că cei care au plasat aceşti pokemoni n-au ştiut unde-i plasează. Biserica e de utilitate publică, dar trebuie să avem grijă cu febra asta să-i căutăm noaptea. Noi, preoţii, nu suntem pokemoni, noi slujim oamenii, dar nu în felul ăsta, al distracţiei”, a spus  Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Şi Patriarhia a reacţionat după aflarea incidentului nocturn. “Biserica recomandă insistent luciditatea şi discernământul în abordarea realităţii virtuale, pentru a evita consecinţele nocive ale excesului şi pentru a nu trăda adevărata realitate.”

Cimitirul Reînvierea, raiul pasionaţilor 

Cimitirele sunt alte locuri unde sălăşluiesc pokemoni. În Capitală, spre exemplu, aceştia au fost găsiţi de reporterii Click! printre crucile şi mormintele din Cimitirul Reînvierea. Tot aici e plin de Pokestopuri, 17 la număr, de unde jucătorii îşi pot umple tolba cu pokemingi, poţiuni sau ouă. Cele mai multe sunt lângă cavouri. 

Click! Spune: Pokemon Go! este o aplicaţie pentru telefoanele mobile, lansată la 6 iulie de Niantic Inc. Funcţionează pe platformele Android şi iOS. Doar în SUA, în prima zi de după lansare, au intrat în joc peste 129 de milioane de oameni. Reţelele de socializare au pălit în faţa noii provocări high-tech.

Mai multe