Pedeapsă-record pentru pedofilul care a violat trei copii: 21 de ani de închisoare

29 mai 2013 8:05   Național
Ultima actualizare:

Victor Căldărar, tânărul crescut într-un centru de plasament din Sibiu şi devenit cunoscut după ce s-a angajat la o emisiune de televiziune şi s-a fotografiat cu multe vedete, acuzat că a violat trei copii şi a fotografiat mulţi alţii în ipostaze pornografice, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, cu executare.

În primă fază, Căldărar fusese condamnat la doar 14 ani de închisoare însă, în urma recursului, instanţa a decis prelungirea pedepsei. Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Victor Căldărar a violat trei copii, de 4, 11 şi 14 ani, şi mult mai mulţi au fost pozaţi în ipostaze pornografice şi puşi pe Internet, fotografiile fiind vândute în străinătate cu sute de euro.

Copiii erau racolaţi din parcuri sau din zona şcolilor, atraşi cu un aparat de fotografiat profesional şi iniţial cu poze cuminţi, de la care se ajungea la cele pornografice şi la violuri, în parc, în pădure sau chiar acasă la copii. 

Mai multe