Pelerinaj la Mănăstirea Nicula: Program și legende

12 august 2015 19:50   Național
Ultima actualizare:

În fiecare an, zeci de mii de credincioși se adună și merg împreună în pelerinaj la Mănăstirea Nicula din județul Cluj. Tradiția este veche de 100 de ani, iar pelerinajul are întotdeauna loc pe data de 15 august, de sărbătoarea Sfintei Maria. Timp de patru zile, pelerinii au ocazia de a asculta acatiste și slujbe arhierești.

Cei care pleacă în pelerinaj la Mănăstirea Nicula urmează o tradiție veche de 100 de ani, pe care locuitorii din satul Bobota, județul Cluj, o respectă cu sfințenie. Astfel, la data de 15 august, în fiecare an, zeci de mii de credincioși se adună în curtea bisericii din Bobota cu rude și bagaje, iar de acolo pleacă pe un drum de 150 de kilometri, pe jos, până la Mănăstire, potrivit romaniatv.net. Aici, pelerinii sunt atrași de Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul.

Odată ajunși din pelerinaj la Mănăstirea Nicula, credincioșii au la dispoziție patru zile în care pot participa la slujbe și acatiste, conform următorului program. Miercuri (12 august) și joi (13 august) dimineață este ținut Acastitul Acoperământul Maicii Domnului și Liturghia. În aceleași zile, la ora 15.00, are loc Taina Sf. Maslu, Vecernia și Acatistul Adormirii Maicii Domnului Predică. Vvineri (14 august), se va ține Acatistul Acomperământului Maicii Domnului, Liturghia, Taina Sf. Maslu, Vecernie și Litie, iar începând cu ora 21.30, Scoaterea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, Utrenia și Prohodul Maicii Domnului, Înconjurul bisericii cu Icoana, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. În ultima zi de pelerinaj la Mănăstirea Nicula, sâmbătă (15 august), are loc Sfânta Liturghie, Acatistul Adormirii Maicii Domnului și Liturghia arhierească.

Pelerinaj la Mănăstirea Nicula: 40.000 de pelerini sunt așteptați

Peste 40.000 de credincioși sunt așteptați să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, în pelerinaj la Mănăstirea Nicula. Lăcașul de rugăciune se află la trei kilometri de Gherla, în județul Cluj-Napoca. Minunile icoanei sunt renumite în toată țara, și povestite din generație în generație. Arhimandritul Andrei Coroianu, fostul stareț al mănăstirii, povestește că, în anul 1993, o fetiță care avea o umflătură la mână s-a vindecat după ce a atins icoana. O altă legendă spune că, în anul 1997, un bărbat care s-a rugat la icoană și a atins-o s-a ridicat din scaunul cu rotile și a putut să meargă.  O femeie care se lupta cu cancerul a scăpat complet de această boală după ce a atins icoana, chiar dacă medicii nu îi mai dădeau șanse de vindecare. Cei care merg în pelerinaj la Mănăstirea Nicula se roagă Icoanei Făcătoare de Minuni și Sfintei Maria pentru a scăpa de boli și necazuri. 

Mai multe