Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate. Decizia afectează și veniturile aflate în plată

17 februarie 2021 17:47   Național
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercuri au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR. Deși majoritatea parlamentarilor a fost de acord cu proiectul, dezbaterea nu a fost lipsită de discuții în contradictoriu, Ludovic Orban președintele PNL și cel al PSD, Marcel Ciolacu acuzându-se reciproc de ipocrizie. Au fost 357 de voturi „pentru” şi niciun vot „împotrivă”. Cei 30 de parlamentari UDMR nu au votat

Nimeni nu se aștepta să se aprobe miercuri eliminarea pensiilor parlamentarilor deoarece reprezentanții PNL-USR-Plus-UDMR, anunțaseră amânarea subiectului cu o săptămână. Așa că a fost o surpriză anunțul lui Ludovic Orban de la tribuna Camerei Deputaților, că în câteva ore se va organiza plen comun pentru votarea eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor. Cum existau trei proiecte pe această temă, depuse în ordine de USR-Plus, PNL și PSD, a fost însărcinată Comisia de Statut comună a celor două camera să decidă proiectul care va fi supus votului dintre cele trei existente. După dezbateri, a fost preferat proiectul PSD, cu amendamentul USR-Plus că vor fi eliminate și pensiile aflate în plată ale parlamentarilor.

Cum arată Comisia de Statut a Parlamentului care a stabilit cum se taie pensiile parlamentarilor

Deputatul PSD Eugen Bejinariu este preşedintele aceste Comisii, deputata PNL Cristina Trăilă e vicepreşedintă şi Silviu Dehelean, deputat USR-PLUS, este secretarul Comisiei. Alţi membri ai Comisiei sunt senatoarea PSD Laura Mihaela Fulgeanu-Moagher, deputatul PSD Nicuşor Halici, deputatul PNL Radu Marin Moisin, deputatul AUR Ciprian Titi Stoica, senatorul UDMR Csaszar Karoly Zsolt şi deputatul minorităţilor Iusein Ibram. Au fost trei proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale şi anume al PNL, al USR şi al PSD din care a fost ales cel al PSD cu amendamente de la celelalte partide. .

Poziția președintelui USR, Dan Barna

”Astăzi reparăm puţin, dintr-o reparaţie uriaşă de care are nevoie sistemul de pensii din România. Nu mai avem bani de pensii speciale, nu doar că din cauză morală ele nu trebuie să existe. Coaliţia va avea ca obiectiv eliminarea pensiilor speciale. Da, puteţi să protestaţi, sunteţi în Opoziţie, dar măcar aţi înţeles că trebuie eliminate pensiile speciale. Aceasta e politica de guvernare a coaliţiei” a declarat conform news.ro, Dan Barna 

Poziția președintelui PNL, Ludovic Orban

”Suntem astăzi într-un moment în care Parlamentul are ocazia să reintre în slujba cetăţeanului român, are ocazia să arate că cine împarte nu îşi face parte şi că nu ia partea leului şi că legile trebuie făcute pentru cetăţeni şi nu pentru privilegiaţi şi că nimeni nu are dreptul să aibă privilegii, chiar dacă este la decizie. În anul 2010, după adoptarea legii pensiilor, nu mai existau decât foarte puţine categorii de pensii speciale. După 2014 au curs pe bandă rulantă acte normative făcute de o majoritate în jurul PSD care a culminat cu nesimţirea ca parlamentarii care trebuie să îi reprezinte pe cetăţeni şi nu pe ei înşişi să voteze pensii speciale. Singurul partid care a votat împotriva introducerii acestor pensii speciale a fost PNL. În rest, voi aţi votat pentru. Nu cu pensii din burtă, fabricate pe ultimele trei luni, cu sporuri inventate din pix pentru toată şefimea, în timp ce oamenii care produc ceva pentru România sunt pedepsiţi să trăiască din pensii pe baza contributivităţii, iar alţi şmecheri au reuşit să vă convingă să votaţi pensii nesimţite. Astăzi aveţi ocazia să începeţi să vă îndreptaţi domnilor de la PSD. Mă bucur că v-aţi bătut ca într-un concurs de frumuseţe să fie dezbătut proiectul PSD depus în actuala legislatură, dar să ştiţi că şi proiectele PNL şi USR-PLUS depuse în legislatura trecută nici măcar nu l-aţi trimis pentru raport în comisia de statut şi l-aţi pus în sertare. Depinde de capacitatea noastră de a lăsa deoparte demagogia. Noi trebuie să votăm desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari, că nu este corect ca ei să aibă pensii speciale, în timp ce milioane de români trăiesc din pensii bazate pe contributivitate. Azi e primul pas, trebuie să facem ordine în legislaţia pensiilor, trebuie să avem curaj să facem dreptate pentru oameni. Va trebui să atacăm frontal toată legislaţia în domeniul pensiilor speciale astfel încât să aducem cât mai aproape de principiul contributivităţii tuturor pensiilor speciale din România. Îmi scot pălăria în faţa fiecărui parlamentar care va vota pentru eliminarea pensiilor speciale, nu pentru că acesta a fost ordinul de partid, ci pentru că asta este convingerea fiecăruia”, a atacat conform sursei citate Ludovic Orban

Poziția președintelui PSD, Marcel Ciolacu

”Am ajuns în această situaţie pentru că dumneavoastră, Guvernul dumneavoastră aţi emis o OUG prin care aţi îngheţat pensiile, salariile în toată România. Era normal ca orice politician să reacţioneze în acest fel, indiferent de culoare politică, să nu mai avem indemnizaţii speciale, atâta timp cât politica actualei coaliţii e de recesiune. Nu am înţeles de ce nu aţi făcut acest lucru anul trecut, eraţi premier, domnule Orban. Aveaţi majoritate. Nu am înţeles, domnule Barna, de ce până acum împreună cu domnul premier Cîţu nu aţi dat o OUG ca să faceţi dreptate până la capăt. Singurele indemnizaţii speciale pe care nu puteţi să le schimbaţi erau cele ale parlamentarilor. Cine l-a ţinut un an de zile pe domnul Orban să daţi această OUG, să faceţi dreptatea până la capăt? Vă rugăm frumos, astăzi cred că toţi parlamentarii vom vota să renunţăm la aceste pensii speciale şi vă invită pe voi din coaliţia pierzătorilor să mergeţi până la capăt şi să daţi o ordonanţă de urgenţă”, a spus Marcel Ciolacu conform news.ro.

Citiți și

Totul despre pensiile speciale. Câți bani scot românii din buzunar pentru traiul de lux al magistraților

Vor să impoziteze pensiile speciale. Ce categorii sunt vizate

Mai multe