Pentru priveliştea asta plăteşti jumătate de milion de euro
Cauţi casa visurilor? Atunci dă o fugă la târgul imobiliar din Capitală, unde sunt oferte din belşug! De departe, cea mai luxoasă şi scumpă locuinţă e un penthouse situat pe malul lacului Tei, care costă aproape jumătate de milion de euro.
Patru camere, trei băi, trei dormitoare, trei terase şi o privelişte de vis. Vorbim despre un apartament tip penthouse situat la etajul 7 al unui ansamblu rezidenţial din zona Floreasca. Locuinţa are vedere directă spre lacul Tei, loc de parcare, boxă şi un preţ pe măsură: 484.000 euro+TVA. Penthouse-ul nu este mobilat şi nici utilat, aşa că proprietarul va putea să-şi amenajeze casa după bunul plac.
Container-ul de 9.000 de euro
Cea mai ieftină locuinţă e una socială, în containere maritime, ce costă 9.000 de euro. Garsonierele pornesc de la 20.000 de euro în zone ca Ghencea, Uverturii sau Berceni, preţurile locuinţele din zonele semicentrale începe de la 33.000 euro, iar cele din zone ultracentrale pornesc de la 52.000 de euro.
Rate bancare plătite de dezvoltator sau mobilă gratis
Un dezvoltator din zona Vitan vine cu o ofertă inedită. Dacă achiziţionezi o garsonieră sau un apartament cu 2 ori 3 camere, dezvoltatorul îţi plăteşte ratele la bancă timp de zece luni. O garsonieră porneşte de la 49.000 de euro, iar un apartament cu 3 camere de la 83.000 de euro. Într-un alt ansamblu rezidenţial, din zona Mihai Eminescu, dacă achiziţionezi un apartement cu 3 camere, primeşti un voucher în valoare de 7.500 de euro, bani cu care îţi poţi cumpăra mobilă. Preţurile acestor apartamente sunt între 125.000 şi 145.000 €.
Case în care plăteşti 13 euro întreţinerea
Un grup de investitori din Moldova dezvoltă în Sectorul 5 un proiect de 32 de vile, cu consum redus de energie. Aceştia utilizează încălzirea geotermală şi, potrivit calculelor, proprietarii ar urma să plătească pe timpul iernii, doar 13 euro pentru întreţinere. Preţul unei case porneşte de la 79.900+TVA.
Un alt dezvoltator din Berceni vine cu un „cartier solar”. Pe blocuri vor fi puse panouri fotovoltaice, care vor genera o reducere cu până la 50% a costurilor de întreţinere. Garsonierele pornesc de la 24.000 de euro, cele cu 2 camere de la 29.000 de euro, iar cele cu 3 de la 70.900 de euro+TVA.
Locuinţa demontabilă şi transportabilă
Un alt dezvoltator vine cu case demontabile şi transportabile. Un exemplar a şi fost adus în Piaţa Constituţiei pentru vizitatori. “Pentru cea pe care am adus-o aici a fost nevoie de patru ore ca să o montăm. Are 40 mp utili, 2 camere şi o baie. Preţul acesteia este de 29.000 de euro pe perioada târgului”, ne-a declarat Marian Mirea, reprezentant al firmei.