Percheziție la Primăria Timișoara, într-un dosar privind vânzarea de locuințe naționalizate
Procurorii DNA fac, vineri dimineață, o percheziție la sediul Primăriei Timișoara, într-un dosar privind vânzarea de locuințe naționalizate către chiriașii acestora, anunță Mediafax.
Surse judiciare au declarat că procurorii DNA de la București verifică modul în care au fost vândute casele naționalizate în baza legii 112/1995. Verificările se fac, potrivit surselor citate, pentru perioada de după anul 2012.
Aceasta este pentru a patra oară când procurorii anticorupție descind la sediul Primăriei Timișoara în acest dosar. Ultimele percheziții au avut loc în luna aprilie, când procurorii au ridicat aproximativ 40 de saci cu documente pe care le-au transportat la București pentru a fi analizate.
Printre beneficiarii Legii 112/1995, la Timișoara, se numără judecători, procurori, polițiști, dar și mai multe familii de romi.
Potrivit acestei legi, locuințele care au fost naționalizate de comuniști au putut fi vândute chiriașilor care locuiau în acestea. La Primăria Timișoara, comisia de aplicare a Legii 112/1995 a emis un act care permitea vânzarea acestor immobile celor care nu erau chiriași la momentul intrării în vigoare a acestei legi. Din comisie au făcut parte fostul primar Gheorghe Ciuhandu, fostul director al Direcției de Patromoniu Nicușor Miuț și fostul șef al Administrației Domeniului Public Liviu Barbu.
În noiembrie anul trecut, fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a fost audiat la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, în legătură cu retrocedarea unui imobil din centrul oraşului către o familie de romi, caz în care ar fi lipsit documente la intabulare. La ieşirea de la audieri, Ciuhandu a declarat că a fost citat în calitate de martor şi că nu îşi aminteşte prea multe detalii despre această retrocedare, având în vedere că au trecut mai mulţi ani.
În acelaşi dosar au mai fost audiaţi şi secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojicari, precum şi fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timişoara Nicuşor Miuţ.
La Timişoara, mai multe familii de romi deţin sute de proprietăţi în centrul oraşului. În oraş au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii. Câteva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Iniţial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin ameninţări sau şicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub preţul pieţei.
Una dintre cele mai bogate familii de romi din Timişoara este familia Cârpaci, care are 144 de proprietăţi - vile, case, apartamente, terenuri, garaje şi diferite spaţii - majoritatea în zona centrală a oraşului, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Finanţe Timiş. Printre imobilele intrate în proprietatea acestei familii se numără şi o clădire aparţinând Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu”.
Presa locală a relatat deseori despre Vişinel Stanca şi Ionelaş Cârpaci ca fiind conducătorii unor clanuri de romi care s-au îmbogăţit în timpul administraţiei fostului primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu, al cărui nume a fost asociat cu clanurile de romi care au acaparat mai multe străzi din centrul oraşului, în urma unor retrocedări.
Presa a mai relatat că, având ajutorul unor funcţionari din Primărie, romii sau avocaţii lor au aflat cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobile istorice în valoare de milioane de euro. Odată ce aflau numele moştenitorilor, romii îi convingeau pe aceştia să le vândă vilele sau măcar apartamente din aceste vile. După ce reuşeau să intre în imobil, se trecea la faza a doua, în care, prin diferite modalităţi, îi obligau pe proprietarii celorlalte apartamente să le vândă la preţ redus locuinţele, până deveneau proprietari pe întregul imobil.