Percheziţii acasă la Cristi Borcea, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor

2 noiembrie 2018 14:56   Național
Ultima actualizare:

Probleme mari pentru Cristi Borcea! Poliţiştii de la Crimă Organizată sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T, au făcut vineri dimineaţă 24 de percheziții printre care una acasă la omul de afaceri. Potrivit news.ro, Cristi Borcea a fost dus la sediul DIICOT și este suspect într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

În dosar sunt cercetați alături de Borcea încă 20 de afaceriști din domeniul combustibilului.Cele 24 de percheziții s-au desfășurat în București, Ilfov, Constanța și Brăila. Potrivit DIICOT, în perioada ianuarie 2010 – octombrie 2013, gruparea infracțională din care făcea parte Cristi Borcea a creat două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unor firme şi persoane, astfel încât au înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale. Suspecții au reușit prin activitatea infracțională să se sustragă de la plata unor taxe şi impozite. Acest lucru a avut drept consecinţă spălarea banilor obţinuţi prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale şi transferuri financiare interne şi externe. Conform anchetatorilor, prejudiciul creat prin activitatea infracţională este estimat la 40.000.000 de lei.

„În lanţul evazionist au fost folosite pe paliere diferite mai multe societăţi comerciale cu un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, iar sumele de bani erau transferate succesiv prin conturile respectivelor societăţi, în scopul spălării acestora”, au dezvăluit procurorii DIICOT.

Mai multe