Percheziţii la medici şi farmacişti care au decontat reţete false

21 septembrie 2015 7:48   Național
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT fac percheziţii, luni, în Bucureşti, Brăila, Constanţa şi Vrancea, anunță Mediafax.

Sunt vizaţi 25 de medici şi farmacişti care au decontat reţete false de medicamente pentru boli incurabile, iar, după introducerea cardului de sănătate, au eliberat prescripţii pe numele unor copii cu handicap.

Este vorba de 59 de percheziții făcute de procurori de la structura centrală şi ofiţeri de poliţie ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice.

Conform anchetatorilor, este vizată o grupare formată din 25 de membri - reprezentanţi si ‎angajaţi ai farmaciilor care activează sub sigla SC Ahmeya Pharm SRL şi medici de familie sau medici specialişti din Brăila şi Constanţa. Aceştia sunt suspectaţi că în perioada 2011-2015 au decontat fraudulos sume importante de bani din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, provocînd un prejudiciu de nouă milioane de lei.

Anchetatorii mai spun că membrii reţelei au întocmit şi decontat prescripţii medicale fictive pentru medicamente folosite în tratarea de boli incurabile, cu preţ de vânzare foarte ridicat, pe numele rudelor apropiate, iar după introducerea cardului de sănătate aceştia au eliberat prescripţii medicale pe numele unor copii cu handicap psihic, majoritatea aflaţi în plasament.

Membriii grupării sunt acuzaţi de înşelăciune, evaziune fiscală, spălarea banilor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fraudă informatică, fals informatic, abuz în serviciu (toate în formă continuată), precum şi de constituire a unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, camătă,trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare şi de mită şi şantaj.

Mai multe