Percheziţii la Ministerul Transporturilor şi CFR. 200 de persoane, audiate în «Dosarul naşilor»

25 octombrie 2012 7:17   Național
Ultima actualizare:

Birouri din Ministerul Transporturilor şi de la CFR sunt percheziţionate în acest moment, în cadrul unei ample anchete de corupţie. Simultan, percheziţii se desfăşoară şi la regionalele CFR din toată ţara, precum şi la domiciliile unor funcţionari.

UPDATE 10.07: Tot la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov vor fi audiaţi şi angajaţii de la celelalte regionale ale CFR Călători acuzaţi în dosar: de la Cluj, Iaşi, Craiova.

UPDATE 9.45: Funcţionarii din Ministerul Transporturilor acuzaţi în dosar sunt îmbarcaţi acum într-un autocar care-i va transporta la Braşov, acolo unde vor fi audiaţi. Este vorba de mai mult de 10 persoane.

Ancheta este efectuată de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Ancheta a pornit acum câteva luni, pe când ministru era Anca Boagiu, şi i-a avut în obiectiv pe controlorii CFR, "naşi", cum li se spune. Printre cei ale căror birouri şi domicilii sunt percheziţionate se numără mai mulţi directori CFR, potrivit adevarul.ro.

Mai multe