Percheziții la sediul Oracle din Pipera. Directorul general, audiat la DNA

7 august 2019 22:29   Național
Ultima actualizare:

Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, s-a prezentat, miercuri seară, 7 august, la sediul DNA pentru audieri, după ce procurorii au făcut percheziții la sediul din Pipera al companiei. Dosarul vizează suspiciuni de fapte de corupție în legătură cu mai multe contracte.

"La acest moment, nu pot face niciun comentariu, întrucât nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămane rezervat cu declarațiile, apreciind că ele trebuiesc făcute doar în cadru instituțional", a transmis directorul general Oracle România, Sorin Mîndruţescu, conform DIGI24.

Procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente din care vor să obțină și probe în sprijinul suspiciunilor pe care le au. Potrivit unor surse, DNA îl suspectează pe directorul general al companiei Oracle (cea mai mare companie software din România - n.r.)că ar fi încheiat mai multe contracte cu firme din IT, din care și-ar fi luat mite foarte mari.

Sorin Mîndruțescu ar fi primit câte un comision din valoare fiecărui contract, conform Știrile Pro Tv.

Mai multe