Pericol! Suntem la un pas de a îngheţa în casă! Rămânem fără gaze!

27 ianuarie 2012 6:59   Național
Ultima actualizare:

Aveţi mare grijă, gerul s-ar putea să ne intre şi în case! E.ON şi GDF Suez, împreună cu alţi 22 de operatori mai mici, nu şi-au îndeplinit obligaţiile de înmagazinare pentru acest an, potrivit Romgaz.

Consumul de gaze la nivel naţional a crescut cu 30%, până la 65 de milioane de metri cubi pe zi, faţă de 50 de milioane de metri cubi cât este normal într-o zi de iarnă, a declarat, pentru „Adevărul", Florin Cosma, directorul general al Transgaz.Însă vestea cea mai proastă este că necesarul suplimentar de gaze va fi cumpărat din import, unde preţurile sunt de circa 500 de dolari pe mia de metri cubi, de trei ori mai mari decât preţul gazelor de producţie internă.

Astfel, importurile au ajuns la 8 milioane de metri cubi pe zi, de trei ori mai mult decât într-o zi normală. Din depozitele de gaze se extrage volumul maxim posibil, adică 20 de milioane de metri cubi pe zi, iar restul provine din producţia internă, asigurată de Romgaz şi Petrom, care merge şi ea tot la maximum. Prin urmare, dacă vom continua importurile în acest ritm sau temperaturile scad şi mai mult, vom avea preţuri uriaşe la gaze, citeşte mai mult pe Adevărul.ro

Mai multe