Perle de Bac în sesiunea de toamnă: «Moromete îi lua pe toţi la mişto. E idolul meu»
Cum era de aşteptat, perlele scoase de elevi la sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat au fost care de care mai originale.
Aproximativ 54.000 de elevi au susținut proba scrisă la Limba și Literatura Română, în sesiunea de toamnă. Printre subiecte, elevii au avut de prezentat viziunea despre lume dintr-un roman studiat, iar abordările unora au fost extrem de amuzante.
De exemplu, un licean a înţeles din "Baltagul" lui Mihail Sadoveanu doar faptul că "Vitoria Lipan a plecat de-acasă, pentru că nu primea iubire şi mangaieri de la calul Bator. Sau pentru că folosea toporul la muncile câmpului", în timp ce un altul a scris pe foaia de examen: "Soţul o lăsase singură acasă pe Victoria şi femeia nu înţelegea pe unde umbla de atâta vreme, aşa că a încălecat pe cal şi a mers să îl caute. Victoria nu putea să stea liniştită, pentru că calul Bator nu-i oferea iubire şi mângâieri, la fel ca soţul ei. Ii era teama că o să-l prindă cu o femeie, dar l-a găsit mort".
Alte opere, alte perle.
- "Părerea mea e că Ilie Moromete lua la mişto pe toţi pentru că se credea superior din naştere. N-a avut nevoie de multă şcoală şi de aceea e idolul meu", a punctat un elev.
- "Cele patru elemente de structură de la Moromeţii sunt cele patru volume. E un roman-fluviu şi n-a încăput într-o singură carte", opinează un elev ce nu pare să fi deschis romanul în cauză.
- "N-am stat să număr cuvintele, că mai am puţin timp, dar am înmulţit cuvintele dintr-un rând cu rândurile şi mi-a dat 640", a scris un elev la proba în care i s-a cerut eseu de minimum 600 de cuvinte.
- la punctul în care i s-a cerut să scrie un text argumentativ despre munca eficientă, pornind de la ideile sugerate de afirmația lui Lucian Blaga: ”Trebuie să existe o anumită concordanță între acțiuni și planuri, fără să vrem să scoatem din ele toate roadele pe care le pot da”, un elev s-a gândit să scrie ce ştie, decât să lase foaia goală.
"Eu din ce a zis Blaga n-am înțeles nimic. O să mai scriu o bucată de comentariu din Moromeții în loc", a scris el
De departe, cea mai amuzantă abordare este cea a unui elev căruia i s-a cerut să explice care este rolul cratimei într-o poezie de Eminescu: "N-avea niciun motiv să pună cratimă, dar i-a fost lene să scrie corect".