Perle la Bac: „Poezia Moromeţii a apărut de două ori în viaţa poetului Preda”

26 august 2014 13:13   Național
Ultima actualizare:

Mulţi liceeni îi urăsc pe Eminescu, Bacovia, Caragiale, Coşbuc, Sadoveanu. Din operele acestora sunt alese subiectele la Bac şi îi pun în mare încurcătură. Şi la această sesiune au fost absolvenţi de liceu care au scris „perle” monumentale. Iată câteva, publicate de adevarul.ro.

„Mă trezesc în fiecare zi şi mă rog să nu-mi pice iaraşi poezie şi chiar asta a picat, învăţ doar gen epic, puteţi să intelegeţi? Profa mea ne vorbea doar de Blaga, o frustrare. Ne vedeam cred că şi la anul, e greu subiectul. Îmi exprimă admiraţia pentru profesori, dar rămâneţi acasă. Nu aveţi ce corecta la mine.”

„Poezia Moromeţii a apărut de două ori în viaţa poetului Preda. Are 17 personaje Moromeţii dar cel mai tare e nea ilie.”

„Bacovia a scris cele mai mari poeme ale literaturii precum: luceafarul şi mircea cel batrân.”

„Ne-a dat Bacovia, super, voi scrie despre Mircea Eliade care are un roman celebru, Plumb”

„Bacovia este de aceeaşi vârstă cu Eminescu şi scriau în parcul uitat de lume”

„Trăsăturile genului epic sunt multe, dar cea mai cool cred că este că are nişte sentimente directe realizate prin poet.”

„Perfectul simplu îl foloseşte iubita mea care este olteancă, adică a făcut o acţiune de mult.”

„Nu se merită să respecţi regulile într-un domeniu, şefii sunt bandiţi şi golani cu angajaţii. Lucrez de două luni de când nu am luat bacul şi îşi bate şefii joc de mine”.„Dimensiunea spaţială este mare şi lungă în textul dat.”

Mai multe