Peste 100 de percheziţii în Dolj, Timiş şi Bucureşti. Suspecţii ar fi furat peste un milion de dolari

16 iulie 2014 10:09   Național
Ultima actualizare:

Acţiune de amploare a procurorilor DIICOT. Peste 100 de percheziţii au loc astăzi în Dolj, Timiş şi Bucureşti la membrii unei grupări suspectate de trafic de substanţe psihoactive şi fraudarea societăţilor de transferuri monetare din centrul şi sud-estul Europei. În paralel au loc percheziţii în Franţa.

Percheziţiile au loc într-un dosar în care sunt vizate peste o sută de persoane, suspectate că fac parte dintr-o grupare infracţională cu caracter transfrontalier, potrivit Mediafax.

Suspecţii urmează să fie duşi la audieri la DIICOT Craiova.

Procurorii au stabilit, în urma investigaţiilor, că gruparea infracţională cu caracter transfrontalier, care ar fi fost constituită în 2012, acţiona pe trei paliere, respectiv trafic de substanţe psihoactive, trafic de substanţe chimice şi fraudarea societăţilor de transferuri monetare din centrul şi sud-estul Europei.

Membrii grupării introduceau un virus, respect un program malware, în sistemele informatice ale firmelor de transferuri monetare, iar cu ajutorul unui alt sistem informatic, inclusiv prin telefonul mobil, puteau controla sistemele informatice infectate ale societăţilor de transfer monetar. În acest fel, erau introduse date false potrivit cărora s-ar fi expediat sume de bani de către un expeditor fictiv către un beneficiar, iar membrii grupării se duceau şi ridicau banii, de regulă din România, au precizat sursele citate.

Prejudiciul produs în acest fel a fost estimat la peste un milion de dolari.

La percheziţii participă procurorii DIICOT Craiova şi unităţi ale Jandarmeriei din mai multe judeţe, acţiunea fiind sprijinită de SRI şi DIPI.

În paralel cu acţiunea din România, au loc percheziţii în Franţa, la membri ai grupării intracţionale transfrontaliere.

Mai multe