Peste 100 de trenuri au avut întârzieri din cauza furtunii din vestul țării

18 septembrie 2017 8:21   Național
Ultima actualizare:

Opt persoane au murit și 67 au fost rănite, după ce duminică, 17 septembrie, o furtună devastatoare a luat cu asalt vestul țării. Pagubele materiale sunt și ele însemnate, iar mai multe școli din județele afectate au fost închise.

Nici traficul feroviar nu a rămas neafectat. Crengile rupte ale copacilor, acoperișurile zburate și arborii smulși din rădăcină au dus la întârzieri semnificative pentru peste 100 de trenuri, a anunțat CFR Infrastructură, iar 15 au fost anulate.

Luni dimineață, 18 septembrie, în jurul orei 8.oo, cele 43 de zone feroviare au fost redeschise. 

Pentru îndepărtarea avariilor au fost mobilizați peste 300 de salariati și s-a acționat cu 17 drezine pantograf. Au întârziat 112 trenuri de călători cu 14.583 minute, 15 trenuri au fost anulate pe raza regionalelor de cale ferata Timisoara, Cluj, Brasov si Iasi, iar 2 trenuri de pe ruta Iași – Timișoara au fost deviate pe ruta ocolită, prin Suceava – Adjud – Siculeni – Dej – Cluj.

Personalul feroviar va acționa în continuare și în cursul zilei de astăzi pe zonele afectate cu personal de specialitate și mijloace de intervenție pentru a remedia urmările avariilor produse și restabilirea condițiilor normale de circulație.

Mai multe