Peste 1,2 milioane de pensionari iau bani mai mulţi din februarie
Veşti bune pentru pensionari! Aleşii s-au gândit şi la buzunarele lor, astfel că ieri au votat tăierea impozitelor pentru pensiile care nu depăşesc 2.000 de lei. Creşterea va fi în medie de 48 de lei.
România este ţara unde numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor. Sunt peste cinci milioane de oameni ieşiţi din câmpul muncii, iar majoritatea trăiesc prost. În condiţiile în care pensia medie nu depăşeşte 839 de lei. Cu ce să-şi cumpere medicamente, mâncare şi să-şi achite datoriile? Aşa şi-au spus şi deputaţii care au decis ca bătrânii care au o pensie până în 2.000 de lei să nu mai fie impozitată. Legea care nu le mai ciopârţeşte pensiile a fost trecută ieri, în Plenul Camerei Deputaţilor cu 207 voturi”pentru” şi 29 ”împotrivă”. Potrivit Ministerului Muncii, 1.286.149 se pensionari se vor bucura de iniţiativă. Înseamnă că în februarie vor primi în medie cu 48 de lei în plus. Dar cu cât venitul este mai mare, cu atât banii rămaşi vor fi mai mulţi. Iar liberalii vin cu o propunere şi mai avantajoasă. Vor să depună în Parlament un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit. Până în prezent, la bugetul de stat se strângeau lunar din impozitarea pensiilor 62.173.206 lei.
Salariul minim creşte la 1.450 de lei
Salariul minim brut pe ţară garantat în plată creşte, de la 1 februarie cu 200 de lei, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună. Asta anunţă proiectul de Hotărâre de Guvern pus, ieri, în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Angajatorii care nu vor majora venitul vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 300 şi 2.000 de lei.