Peste 2.000 de răţuşte din plastic, lansate pe râul Dâmboviţa

24 septembrie 2017 20:05   Național
Ultima actualizare:

„Cea mai amuzantă cursă din Bucureşti”, aşa cum le place organizatorilor de la clubul Rotarc s-o numească, s-a desfăşurat sâmbătă, 23 septembrie, în Bucureşti, pe Dâmboviţa.

În zona Podului Haşdeu, 2.600 de răţuşte din plastic, fiecare dintre ele reprezentând donaţia oamenilor care s-au înscris la cursa caritabilă, au fost lansate la apă. „Încercăm să ajutăm copiii hipoacuzici ai Şcolii nr. 1 pentru Surzi din Bucureşti. Am strâns fonduri de la începutul lunii iulie şi au fost făcute donaţii. S-au strâns peste 10.000 € care sperăm să însemne opt copii ajutaţi. Ne ocupăm, de la început până la sfârşit, de tot procesul: achiziţia protezelor, consultaţii, absolut tot. După acest proces mergem şi îi vizităm, ne interesează evoluţia lor. Scopul final ar fi ca ei să se integreze într-o şcoală normală”, a declarat pentru Mediafax, Mihai Daniel Buzatu, reprezentantul Rotarc.

Mai multe